Desființați!

Redactor:
Sergiu Petre
Desființați!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Scandalizați după înfrângerea cu Danemarca, 0-3 în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 1990, Nicolae și Elena Ceaușescu s-au dezlănțuit în timpul Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din 12 octombrie 1989.

Discuția, publicată ieri de săptămânalul Sportmagazin, a avut loc la o zi după eșecul de la Copenhaga. Deși tema nu era pe ordinea de zi, Nicolae Ceaușescu a început ședința exprimându-și dezamăgirea față de rezultatul naționalei. Aprobat imediat de Elena Ceaușescu, a anunțat că, dacă selecționata condusă la acea vreme de Emeric Ienei nu va învinge Danemarca pe teren propriu, va desființa cluburile de la care au fost selecționați jucătorii. Dinamo, Steaua și Universitatea Craiova erau grupările care aveau atunci jucători la națională, unde evolua un singur stranier, Cămătaru (Charleroi).

Atac dur la Dinamo

În timpul discuției (foto, facsimil), dinamoviștii sunt descriși ca „cei de la Interne”, iar Steaua e „Armata”. Elena Ceaușescu încearcă să arunce responsabilitatea pe cei de la Dinamo, rivalii Stelei, echipa de suflet a fiului preferat al ei, Valentin Ceaușescu. În schimb, Nicolae Ceaușescu îi critică pe dinamoviști, pe care îi acuză că pun presiune pe arbitri. Dictatorul considera că practicile acestora „au dus de râpă sportul”.

La o lună după această ședință, pe 15 noiembrie 1989, România a învins Danemarca în returul de la București, scor 3-1. Balint, de două ori, și Sabău au marcat golurile succesului care e posibil să fi salvat cele trei cluburi.

NICOLAE CEAUȘESCU: Ați văzut, aseară, ce s-a întâmplat cu meciul de fotbal?! Mi se pare că se ocupă un membru al guvernului de sport.
(…)
ELENA CEAUȘESCU: În orice caz, ne-am făcut de râs.
NICOLAE CEAUȘESCU: I-am spus și lui Bobu că dacă aici nu câștigă cele două puncte, pur și simplu desființăm cluburile care au dat jucătorii în echipa națională. Să le comunicați și celor de la Interne – le-am spus și eu la telefon -, armata este și ea aici?, au avut și ei jucători.
(…)
ELENA CEAUȘESCU: Armata a dat numai doi jucători, unul este de la Universitatea, iar restul, toți, de la Dinamo.
NICOLAE CEAUȘESCU: Internele i-au învățat așa? Acasă să marcheze 10 goluri într-un meci, pe arbitri – dacă ei nu câștigă – le spun că îi arestează. I-am spus lui Postelnicu că dacă un arbitru mai face așa nu mai arbitrează. Acest lucru a dus la dezorganizarea și, în ultimă instanță, a dus de râpă sportul.

CINE A JUCAT ÎN MECIUL CARE I-A ENERVAT PE CEAUȘEȘTI

– Silviu Lung (Steaua)
– Ștefan Iovan (Steaua)
– Iosif Rotariu (Steaua)
– Gheorghe Hagi (Steaua)
– Mircea Rednic (Dinamo)
– Ioan Andone (Dinamo)
– Michael Klein (Dinamo)
– Ioan Sabău (Dinamo)
– Dănuț Lupu (Dinamo)
– Dorin Mateuț (Dinamo)
– Gică Popescu (Univ.Craiova)
– Rodion Cămătaru (Charleroi)

"Nu putea Ceaușescu să desființeze Dinamo și Steaua. Eram cluburile care reprezentau România. În afară de fotbal și de Nadia, ce mai aveam?" – Dănuț Lupu, pentru Sportmagazin

"Noi nu am simțit o presiune în plus la meciul din retur. Nu știu dacă chiar ar fi făcut așa ceva" – Gică Popescu, fost internațional


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…