Derby-ul marketingului, câștigat de Steaua!** „Roș-albaștrii” vând de cinci ori mai multe tricouri decât Dinamo

Derby-ul marketingului, câștigat de Steaua!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Departamentul de marketing al echipei din Ghencea e nevoit să
găsească soluții tot mai ingenioase pentru a face față crizei. Asta
pentru că până și vânzările produselor promoționale ale celei mai
iubite echipe de fotbal din România au de suferit din cauza
crizei.

Surse din anturajul Stelei ne-au dezvăluit că roș-albaștrii
intenționează ca, pe viitor, să-și vândă produsele într-un loc unde
chiria este mai ieftină față de cea din magazinul Unirii. Cum s-a
ajuns la o asemenea intenție? Foarte simplu! După un calcul simplu,
oficialii Stelei și-au dat seama că profitul din vânzarea
produselor care poartă însemnele clubului este mai mic de la an la
an. Așa că, din cauza chiriei prea mari, șefii s-au gândit să mute
magazinul la Afi Cotroceni, mai ales că în zonă sunt și foarte
mulți suporteri steliști. Trebuie însă menționat faptul că la
această scădere au contribuit și rezultatele proaste obținute de
jucătorii roș-albaștri în ultimii doi ani.

5-1
față de Dinamo

ProSport a aflat care au fost profiturile Stelei în anii trecuți,
fapt care i-a determinat pe steliști să-și schimbe strategia. În
sezonul 2008-2009, oficialii echipei din Ghencea au avut cel mai
mare profit, în jur de 10.000 de tricouri vândute, cu un câștig cu
peste 35% mai mare față de anul 2007. În sezonul 2009-2010, din
cauza crizei, s-au vândut aproximativ 6.500 de tricouri, cu un
câștig cu 30% mai mic față de anul anterior. „Probleme sunt peste
tot. Oricum, Steaua stă mult mai bine la marketing decât Dinamo. Ca
să înțelegeți mai bine, la cinci tricouri vândute de noi, rivalii
noștri vând doar unul”, a declarat o sursă din anturajul
oficialilor steliști.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Românii, OBLIGAŢI să dea bani. Va fi lege în 2025: Au de unde
Românii, OBLIGAŢI să dea bani. Va fi lege în 2025: Au de unde
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen