Denis Alibec, nervii unui nou eșec în carieră! Se apropie de a cincea mare dezamăgire!

Denis Alibec, nervii unui nou eșec în carieră! Se apropie de a cincea mare dezamăgire!
  • Publicat:

Minutul 24 al partidei de la Alkmaar. Denis Alibec își pierde cumpătul și faultează intenționat. Vede galben, dar scapă „ieftin”. „Eu zic că arbitrul putea să-i dea și roșu”, recunoștea și Dan Petrescu, după meci.

Urmează minute bune în care Denis Alibec este absent din joc. Pressing-ul său este făcut mai mult de formă, se întâlnește rar cu mingea și atunci departe de poartă și asta îl enervează, iar Dan Petrescu îl schimbă la pauză.

„Nu-mi place să mai țin în teren jucătorii care au galben și sunt nervoși. A avut un gest pe care nu trebuia să-l facă. Eu zic că arbitrul putea să-i dea și roșu. Nu se face așa ceva în Europa, mai ales că el e convocat și la echipa națională. Nici la echipa națională nu are voie să facă așa gesturi. Din păcate, el trebuie să mai învețe mult din punctul ăsta de vedere. El se enervează foarte ușor. E clar că a avut dreptate, dar nu poți să faci așa ceva. Nu ai voie să faci așa ceva”, și-a explicat decizia Dan Petrescu, la Pro X.

Denis Alibec, nervii unui nou eșec în carieră! Se apropie de a cincea mare dezamăgire

La 30 de ani, Denis Alibec rămâne același jucător impulsiv, care se alintă și care se supără imediat după ce simte că jocul nu-i iese sau că echipa nu joacă așa cum și-ar dori el. Prin atitudinea sa de la Alkmaar a amintit de Alibec de la FCSB.

Criticat pentru faptul că gesticula mereu pe teren, Denis a eșuat atunci în tentativa de a demonstra că talentul său imens poate fi pus în slujba unei echipe mari, cu presiune și obiective. „Am făcut tot ce a depins de mine. Ce face el e incurabil. El nu se va mai corecta”, spunea atunci Gigi Becali. A plecat de la FCSB după 42 de partide și 12 goluri.

Speranța CFR-ului la grupele UCL sau EL

Din păcate pentru Alibec, atacantul naționalei are la CFR cifre care nu doar că îi preconizează încă o tentativă eșuată de a se impune la o echipă mare din România, dar care îi prevestesc al șaselea mare eșec al carierei.

Adus în vară, la insistențele lui Marius Șumudică, atacantul era văzut drept un argument pentru ca CFR să spere la grupele Europa League sau chiar Champions League. Clujenii l-au împrumutat pentru un sezon de la Kayserispor și au acceptat să împartă cu turcii salariul său de 50.000 de euro pe lună. Venit înainte de partidele cu Young Boys Berna, Alibec n-a făcut însă nimic remarcabil în cupele europene și scopul transferului a eșuat în momentul în care CFR a ratat intrarea în grupele Europa League.

Un gol la opt partide. Doar la Mechelen a avut procentaj mai slab

Până în prezent, Alibec nu a ajutat campioana foarte mult nici în Conference League și nici în campionat. CFR nu l-a putut folosi mai bine de o lună la capacitate maximă, din cauza accidentărilor și când a revenit a părut total ieșit din formă. Are doar două goluri marcate, ambele în Liga 1, în cele 692 de minute bifate în 16 partide. Cu aceste cifre, Alibec trece CFR-ul pe locul 2 în topul marilor eșecuri din carieră.

Doar la Mechelen a avut o medie mai slabă. În Belgia a reușit doar 1 gol în 12 partide, înainte să plece, în timp ce la Kayserispor are 3 goluri în 17 partide. La aceste formații a avut cele mai slabe evoluții, dar Inter, Bologna și FCSB sunt și ele trecute la capitolul eșecuri. Astra rămâne deocamdată singura echipă unde Alibec nu a dezamăgit. „Noi toți sperăm să înțeleagă. El este vârful echipei naționale, vârful lui CFR Cluj. Dacă nu înțelege eu ce să mai zic? Eu sper să înțeleagă, pentru că a făcut o greșeală mare. Eu știu că are contract până în vară. Dacă are contract până în vară, trebuie să joace până în vară aici”, a spus Dan Petrescu.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…