DECLARAȚIA SERII vine de la Dan Petrescu: „Ne bucurăm că am primit iar penalty, după atâta timp. Mă bucur că arbitrul nu a greșit”

  • Publicat:
  • Actualizat:
DECLARAȚIA SERII vine de la Dan Petrescu:
  • Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a recunoscut, duminică, după victoria cu Dinamo, scor 2-0, că a avut o ieșire nervoasă în pauza meciului, în vestiar, declarându-se mulțumit de evoluția formației sale din repriza secundă.

Tehnicianul în vârstă de 49 de ani a mărturisit că nu se gândește, deocamdată, la câștigarea titlului și spune că obiectivul actual este accederea în play-off. Dan Petrescu este bucuros că echipa sa a primit din nou penalty și recunoaște că nu se aștepta ca Emmanuel Culio să marcheze șase goluri în acest sezon: „Doamne ferește! Nu ne așteptam să aibă atâtea goluri. Ne bucurăm că am primit iar penalty, după atâta timp. Mă bucur că arbitrul nu a greșit, pentru că venea după acel meci, în care eu cred că nu a greșit”.

Antrenorul formației ardelene este de părere că Dinamo va obține accederea în play-off: „Da, eu cred că vor ajunge”. CFR Cluj a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Dinamo București, în etapa a 18-a din Liga 1. În clasament, CFR Cluj acumulează 40 de puncte urcă pe primul loc, la două puncte avans de FCSB, care se află acum pe locul secund. Dinamo este pe poziția a 7-a, cu 24 de puncte, la patru puncte de locul 6, ocupat de Astra.

Pe aceeași temă
Prima declarație a Prodancei după ce Reghe a anunțat că divorțează: "AM..." Reacția ei e greu de înțeles

Fanii lui Dinamo Kiev au întrecut orice măsură! Banner-ul afişat împotriva lui Mircea Lucescu chiar pe Arena Naţională

Gestul lui Ronaldo a fost ironizat după meciul de pe Naţional Arena. Ce a făcut Andriy Yarmolenko

Chivu, pas urias in cariera! Unde va antrena in noul sezon

Alimente diuretice care combat retenția de apă și te ajută să slăbești

Reghe a plănuit divorțul de Anamaria Prodan! Cearta cu Gigi Becali a umplut paharul

Şocul serii! Fostul preşedinte a murit în urmă cu puţin timp

Surse: Incident între Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Antrenorul a anunţat la 112 că îi este teamă să nu îşi facă singură rău

Un ciclon lovește România din plin. Avertizare de ultim moment de la ANM:  Zonele afectate de vijeli

AVERTISMENT lansat de președintele Micrososft: Există deja sistemul „O persoană, un dosar”

Zlatan Ibrahimovic le-a arătat jurnaliştilor iPhone-ul lui său. Surpriza pe care au avut-o

Prodanca și Reghe DIVORȚEAZĂ! Care e motivul despărțirii, după 15 ani de căsnicie

Ce meserie are, de fapt, Ramona Olaru! Nu ţi-ai fi imaginat-o niciodată aşa pe sexy vecina de la Neatza

Tensiuni uriaşe lângă frontiera României! Ruşii pregătesc invazia

Faliment de răsunet în România. Bătălia este aprigă

Are 22 de ani și va moșteni imperiul Apple. Cum arată Eve Jobs, fiica lui Steve Jobs

De ce fură hoții, de fapt, mașini vechi, aparent fără valoare. Miza este URIAȘĂ!

Motivul ascuns pentru care nu vrei să pierzi un smartphone neprotejat cu parolă și amprentă

NEWS ALERT. Ploile nu se opresc. ANM a emis un Cod portocaliu de ploi abundente în 12 judeţe din ţară şi Cod galben în mare parte din ţară

BANCUL ZILEI – Darul iubitei și bikinii buclucași

Cioban român, ajuns ţintă pentru Mafia din Sicilia. Motivul pentru care mafioţii au jurat că îl vor ucide

Heidi Klum și-a arătat susținerea pentru Germania în „cel mai mic bikini”. Puține femei ar avea curajul, la vârsta ei

Andreea Mantea a mărturisit că a fost bătută de tatăl fiului ei, Cristi Mitrea: ”Câte am îndurat, chiar și cu el în pântec”

Start la plajă! S-a dat proba costumelor de baie și avem cele mai HOT imagini

Cum se fură combustibil la benzinăriile din România. Mii de litri valorificați de angajați

FOTO. Otniela, fosta vedetă de la PRO TV, apariție incendiară pe plajă! Și-a arătat complet corpul în costum de baie

FOTO. Imagini incendiare cu Ana Baniciu! Cum arată în costum de baie fata celebrului cântăreț Mircea Baniciu