„Decalogul” lui Negoiță la Dinamo după un an: cele mai importante ținte au fost ratate

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Dintre cele 10 obiective fixate de actualul proprietar al echipei Dinamo atunci când a preluat clubul, în urmă cu 13 luni, au fost atinse cele care vizau imaginea, dar au fost ratate complet cele privind stabilitatea financiară, reabilitarea centrului de copii și juniori și construirea unui nou stadion
  • La 423 de zile de momentul investirii lui Negoiță la Dinamo, clubul „dă frumos” pe sticlă și se promovează prin școli și malluri, dar este la un pas de faliment, iar conducerea a sacrificat deliberat participarea în cupele europene
  • ProSport a analizat cum a fost pus în aplicare decalogul lui Negoiță până în prezent

1. Stabilitatea financiară: eșec total

La un an și două luni de la preluarea pachetului majoritar de acțiuni, stabilitatea financiară este un punct nevralgic al planului lui Ionuț Negoiță. În pofida faptului că jucătorii nu se pot plânge de restanțe financiare, clubul este la un pas de intrarea în insolvență. Cererea înaintată Tribunalului București va fi judecată la data de 28 mai. În cazul în care răspunsul va fi afirmativ, urmează o serie de etape juridice pe care SC Dinamo 1948 SA trebuie să le urmeze.

Dacă societatea intră în insolvență, dar planul de reorganizare nu este acceptat, se ajunge la faliment și la retrogradarea clubului în ultima ligă. Momentul este unul dintre cele mai delicate din istoria echipei, iar fosta conducere se află într-un conflict deschis cu actualul proprietar. Nicolae Badea și Vasile Turcu acuză incompetența managerială și administrativă, în timp ce Ionuț Negoiță se apără aducând în discuție datoriile lăsate de foștii acționarii. Pe lângă acest argument, omul de afaceri  afirmă că a fost nevoit să facă investiții în valoare de 14 milioane de euro pentru a salva clubul de la o situație și mai dramatică. Un calcul făcut de ProSport arată că numai profitul rezultat din balanța vânzări-achiziții de jucători în ultimii 5 ani a fost de peste 15 milioane de euro. Negoiță anunță însă că foștii acționari au lăsat Dinamo cu datorii de 20 de milioane de euro.

2. Schimbarea organigramei: au fost aduși oameni fideli noului patron

Acțiunea de epurare a început la nicio lună după preluarea controlului de către Negoiță. Au fost concediate 20 de persoane care reprezentaseră  „pioni de încredere” pentru Nicolae Badea. Constantin Dănilescu a părăsit funcția de director sportiv după 14 ani petrecuți în „Groapă”. Fanii au apreciat acest gest ca fiind o depărtare de trecutul clubului și o acțiune prin care erau puse bazele unui management „curat”.

Noul președinte executiv al formației a fost desemnat Constantin Anghelache, unchiul lui Ionuț Negoiță. Pe lângă reformarea Consiliului de Administrație, în echipa de conducere au fost aduși tineri precum Cristian Bobar și Dorin Irimia, care a fost desemnat purtător de cuvânt al FC Dinamo.

3. Dezvoltarea centrului de copii și juniori: obiectiv ratat

Întinerirea formației bucureștene este legată și de proiectul „Noul Dinamo”. În acest sens, s-a dorit o investiție semnificativă în centrul de copii și juniori pentru a continua creșterea talentelor din fotbalul românesc. Din păcate, juniorii de la Dinamo se antrenează acum în baza sportivă „Ion Țiriac”, fosta „Granitul”. Pentru înscriere este percepută o taxă de 140 lei, dar, spre deosebire de sezoanele trecute, antrenamentele nu se pot efectua pe stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare.

Mezinii promițători nu au primit șansa de a juca în atât de multe meciuri. Darius Buia, Ionuț Nedelcearu, Horia Crișan și Radu Andrei au bifat foarte puține minute în Liga I în ultimul sezon. În pofida unei campanii de întinerire a echipeii, foarte puțini dintre acești talentați fotbaliști au putut să se afirme la prima echipă. În ultimii ani, Raphael Stănescu, Liviu Ganea și Georgian Păun au părăsit Dinamo pentru că nu li s-au acordat șanse reale pentru titularizare.

4. Promovarea legendelor clubului: țintă atinsă

O campanie reușită prin care s-a dezvoltat un plan de promovare a fotbaliștilor-emblemă din istoria clubului. Foști jucători precum Dudu Georgescu, Dorin Mateuț și Ionel Augustin au fost cooptați în cadrul acestui proiect, prin intermediul căruia comunicarea dintre suporteri și legende a fost eficientizată. Înaintea unor partide cu miză, conducerea clubului a întreprins acțiuni inedite care au presupus vânzarea de bilete de către legendele clubului.

În cazul lui Dudu Georgescu, Ionuț Negoiță i-a oferit acestuia un apartament în complexul de locuințe Confort City din Popești-Leordeni. Fosta Gheată de Aur primise ordin de evacuare din imobilul în care locuise aproximativ 30 de ani. Vizibil emoționat de gestul acționarului dinamovist, celebrul golgheter din perioada 1973-1983 a izbucnit în plâns.

5. Un nou imn: realizat

Dinamo și-a prezentat noul imn înaintea turului semifinalei de Cupă cu Steaua. Rezultat în urma a patru ore de înregistrări, noul cântec reprezentativ al dinamoviștilor a avut ca sursă de inspirație imnul italienilor de la Internazionale Milano. Versurile cântecului au fost selectate din cele 214 propuneri trimise de fanii „câinilor”.

„Îmi place foarte mult noul imn pe care-l are Dinamo. Lucram la acest proiect de multă vreme, este unul dintre cele 10 puncte pe care ni le-am propus și rezultatul este satisfăcător. Mi s-a făcut pielea de găină când am auzit imnul, iar alți oameni mi-au spus și ei același lucru”, declara acționarul majoritar Ionuț Negoiță în urmă cu o lună.

6. Comunicarea cu suporterii și presa: îmbunătățită

Acțiunile clubului din ultimul an au avut caracter public, iar suporterii au putut asista la multe întâlniri cu jucătorii. Mallurile și localurile bucureștene au fost țintele principale ale acestei campanii. De asemenea, membrii Consiliului de Administrație și din stafful de Management au participat la numeroase emisiuni televizate. Președintele executiv Constantin Anghelache, directorul general Ionel Dănciulescu și coordonatorul departamentului de scouting Florin Bratu au fost cei prin care informația a fost transmisă către presă și, indirect, către suporteri.

Un alt merit al acestei reușite îi aparține și lui Ionel Culina, ofițerul de presă al clubului Dinamo, care a reușit să conducă o campanie media excelentă, cu mult peste nivelul formațiilor din Liga I.

7. Merchandising: început promițător

Lansarea site-ului www.shop.fcdinamo.ro a fost parte a campaniei de merchandising dezvoltată de noua conducere. Pe lângă echipamentul de joc, suporterul dinamovist are oportunitatea de a achiziționa materiale cu însemnele clubului pentru familie, copii și prieteni. Fanii au de ales între căni, ceasuri și carnețele sau genți, tricouri și șepci. Un mouse pad de birou costă doar 10 lei, în timp ce o eșarfă – 20 de lei.

190 lei – costul unui tricou de joc personalizat

Începutul este promițător pentru că magazinul clubului Dinamo a avut de suferit în anii precedenți din cauza produselor vechi care nu erau adaptate noilor simboluri ale echipei.

8. Înființarea unui muzeu: obiectivul s-a deschis săptămâna trecută

Inaugurarea muzeului CS Dinamo a venit și la initiativa acționarului majoritar. Putem spune că jumătate din obiectivul acestuia a fost atins, dar acest edificiu nu conține decât o parte din distincțiile obținute de echipa de fotbal. Parterul clădirii ce aparține clubului sportiv găzduiește acum numeroase distincții câștigate în cadrul întrecerilor de volei, handbal, scrimă sau baschet, precum și tablouri cu legendele sportului dinamovist.

„Fac un apel la toți fanii dinamoviști care au în posesie orice înseamnă simbolistică legată de acest club. Sper să le doneze către club sub anumite condiții și vrem cât mai rapid să punem la punct acest muzeu”, afirma Negoiță acum un an. Dimensiunile reduse ale edificiului aflat la intrarea în complexul din „Ștefan cel Mare” nu permit dezvoltarea unui muzeu de amploare pe termen scurt.

33 de trofee – au fost obținute de Fotbal Club Dinamo București

9. Atragerea copiilor către arene: clubul e pe drumul cel bun

Un alt plus al decalogului. Fotbaliștii și fostele glorii ale formației din Șoseaua Ștefan cel Mare au participat la numeroasele activități ținute în școli sub denumirea „Ora de Dinamo”. Au fost împărțite autografe și bilete la jocurile”câinilor”, iar de cele mai multe ori acțiunile s-au încheiat cu un amical între elevi și sportivi. Atragerea tinerilor către stadion nu a fost singurul plan prin care clubul a atras lumea în tribune. În multe cazuri, au fost oferite bilete în incinta unor malluri sau restaurante din București.

La data de 19 mai 2014, la Școala Generală nr. 45 din București, a avut loc cea mai recentă interacțiune cu elevii. Este un lucru foarte frumos din partea clubului, o organizare foarte bună și ne bucurăm că suntem alături de acești copii. Și noi am fost la fel și ne bucuram când vedeam jucători care veneau să ne facă astfel de surprize„, a declarat Ștefan Bărboianu pentru pagina oficială a echipei de fotbal.

10. Un stadion nou: rămâne la stadiul de vis

Acest ultim punct este unul din cele mai delicate aspecte ale planului. Arena din „Ștefan cel Mare” este considerată de către mulți oameni un stadion depășit, care oferă condiții inacceptabile spectatorilor. În toamna anului trecut, Ionuț Negoiță afirma că „e o rușine pentru Dinamo stadionul actual, ceva în neregulă pentru secolul XXI, nu s-a mai investit în el de mulți ani”. Pentru construirea unei noi case a secției de fotbal sunt necesare negocieri cu Ministerul de Interne și Clubul Sportiv Dinamo. 

Locul în care este situată actuala arenă aparține domeniului public. Pentru a putea avea drept de posesiune asupra unui bun ca acesta, este necesară transferarea terenului în domeniul privat, formalitate care poate dura câteva luni. Un alt scenariu care i-ar surâde acționarului majoritar ar fi cesionarea suprafeței pe o durată de 49 de ani, dar probabilitatea concretizării este redusă.

Din moment ce insolvența bate la porțile SC Dinamo 1948 SA, rămâne de văzut în ce măsură se mai poate realiza o arenă de fotbal modernă în „Groapă”.

„Vreau un stadion nou tot în «Ștefan cel Mare». O să fac tot ce-mi stă în putință pentru asta, cred că îmi va reuși. Cred că în jur de 30 de milioane de euro ar fi suma de care avem nevoie pentru a face un stadion ultramodern. Dinamo nu are nevoie de un stadion mai mare de 22.000-25.000 de locuri, toate meciurile care pot atrage un public peste acest număr se pot  juca pe Național Arena”
Ionuț Negoiță anul trecut, după preluarea clubului Dinamo

Articol realizat de Cătălin Rusu

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a transmis Bunesa
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Simona Halep e fost exclusă! Decizia luată chiar acum în tenis
Simona Halep e fost exclusă! Decizia luată chiar acum în tenis
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen