De vorbă cu „Tata Jean”. Eliberat din închisoare, fostul conducător al Gloriei Bistrița se destăinuie. Pădureanu crede că fotbalul românesc e condus în continuare de Sandu și Dragomir

Jean Pădureanu (79 de ani), fostul președinte al Gloriei Bistrița, a fost eliberat condiționat, joi seara, după ce a executat un an și trei luni din pedeapsa de trei ani și patru luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători. La ieșirea din penitenciarul Jilava, cel cunoscut și ca
De vorbă cu "Tata Jean". Eliberat din închisoare, fostul conducător al Gloriei Bistrița se destăinuie. Pădureanu crede că fotbalul românesc e condus în continuare de Sandu și Dragomir

Jean Pădureanu (79 de ani), fostul președinte al Gloriei Bistrița, a fost eliberat condiționat, joi seara, după ce a executat un an și trei luni din pedeapsa de trei ani și patru luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători. La ieșirea din penitenciarul Jilava, cel cunoscut și ca „Lordul” sau „Tata Jean” a fost așteptat de amicul său de o viață, Romică Pașcu, care s-a oferit să-l ducă cu mașina acasă. În drumul spre Bistrița, cei doi au făcut un popas de 20 de minute la Brașov, ocazie cu care Jean Pădureanu a acceptat să vorbească cu reporterul Monitorul Expres.

Deși fizic nu pare schimbat de perioada petrecută în spatele gratiilor, fostul președinte al Bistriței are mari probleme cu memoria și nu este coerent în vorbire. „Nu m-a persecutat nimeni în închisoare, dar nici ușor nu a fost. Am beneficiat de medicamente și de condiții bune. Viața e facută din bucăți…. Acum, voi merge acasă, la Bistrița, la sora mea, vreau să-mi văd nepoții și să mă îngrijesc de sănătate. Nu știam că Gloria Bistrița nu mai există! Mi-a spus ceva sora mea… Treaba lor….Satisfacția mea rămâne aceea că am făcut performanță cu Gloria Bistrița. Împreună cu Romică, dar și cu alți prieteni am dus echipa până în cupele europene”, a povestit Pădureanu despre perioada pe care a petrecut-o în închisoare. Completat, imediat, de amicul său de o viață. „Cei din conducerea penitenciarului sunt de apreciat pentru modul în care s-au comportat cu Jean. Le voi scrie o scrisoare de mulțumire!”, spune Pașcu.


Romică Pașcu și Jean Pădureanu au făcut un popas la Brașov în drumul către Bistrița după ce fostul conducător al Gloriei a fost eliberat condiționat din închisoare

Întrebat de Gică Popescu, Mihai Stoica și ceilalți colegi de suferință, Pădureanu a părut surprins de faptul că aceștia sunt în închisoare! Mai mult, acesta părea convins că Mircea Sandu și Dumitru Dragomir conduc în continuare fotbalul, iar despre echipa națională, „Lordul” a spus cât se poate de „senin” că este „meritul lui Mitică”!. „Puiu este antrenor la echipa națională, Burleanu este președinte la FRF, iar Gino este șef la Ligă. Fotbalul e pe un drum bun”, îl pune în temă Romică pe „Tata Jean”.


Dumitru Dragomir și Romică Pașcu, doi dintre cei mai buni prieteni ai lui Jean Pădureanu

E tentat de o revenire în fotbal dacă cei din Bistrița vor insista

Jean Pădureanu ar vrea să revină în fotbal, dar precizează că va fi mult mai atent, pentru că nu vrea să se bage ca „musca-n lapte”. „Dacă cei de la Bistrița vor veni la mine și vor insista mă voi întoarce, dar îmi voi filtra activitatea. Voi fi mult mai atent de acum înainte. Nu vreau să mă bag ca musca-n lapte… Timpul le va rezolva pe toate”, a declarat fostul președinte al Gloriei Bistrița, echipă care nu mai activează în nicio competiție.

„Nu crede nimeni că sunt sărac lipit”

Susține, în continuare, că este sărac lipit și își menține declarația de acum câțiva ani, aceea că în fotbalul românesc nu mai sunt oameni de onoare. „Am spus acum câțiva ani că nu mai sunt oameni de onoare în fotbalul românesc. La fotbal nu există să vină cineva și să-ți propună: hai, măi, să facem un egal. Doar la un singur  meci mi s-a întâmplat, la un joc în care egalul îmi folosea și mie și adversarului. La fotbal cine vine să fure, nu face fotbal, ci smecherește… Asta este problema. Nu mi s-a întâmplat niciodată să mă mintă cineva. De ce? Pentru că am fost corect cu ei și nu am pus mâna pe bani să fac șmecherii. Eu am avut noroc că am avut colegi, gen Pașcu, Dragomir… Nenorocirea mare este că au intervenit cheltuieli mari la fotbal, iar unde-s bani mulți, sunt și multe păcate. Acum, nu crede nimeni că sunt sărac lipit”, susține Jean Pădureanu.

Sâmbătă, la doar două zile de la eliberarea sa din inchisoare, Jean Padureanu, s-a lovit la cap și a ajuns la Spital. A căzut pe scările interioare din apartamentul său din Bitrița! Pădureanu va mai ramâne înternat câteva zile în spital pentru investigații amănunțite.


Jean Pădureanu nu s-a bucurat mult de revenirea sa acasă de după eliberare. A căzut pe scări și acum se află la spital pentru investigații

Romică și „fratele Jean”: „Șapte ani mi-a fost șef și l-am slujit cu credință”

Romeo Pașcu, spune că Jean Pădureanu rămâne „fratele”” și că acesta „e cel mai mare președinte din fotbalul românesc”. „Datorită lui Jean Pădureanu, eu am ajuns conducător. Mi-am rupt piciorul într-un meci de Cupa Romaniei și el m-a pus secretar la club. Șapte ani mi-a fost șef și l-am slujit cu credință. Am promovat cu Gloria din C în B, apoi din B în A. Mi-a fost un profesor bun, el este ca un frate pentru mine. Am fost împreună și la bucurii și la necazuri. E cel mai mare președinte din fotbalul românesc, dar a avut și „prieteni”, care au avut grijă ca Jean să ajungă unde a ajuns în ultima perioadă”, este de părere Pașcu, actualul președinte de onoare al FC Brașov.

Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
A șters WhatsApp și a provocat un scandal de UN MILION de euro! Ce s-a întâmplat la o companie din România
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
Rețeaua care leagă Baza Kogălniceanu de zborul la Mykonos
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania