De la el a plecat totul!** Drumul care a făcut posibil „Dosarul Transferurilor”, refăcut: „O imprimantă și un computer l-au salvat pe Gigi Becali” Dezvăluiri senzaționale

De la el a plecat totul!** Drumul care a făcut posibil
  • Publicat:
  • Actualizat:

De fisc și de moarte nu scapi! Sebastian Bodu (41 de ani) a fost primul care le-a amintit oamenilor din fotbal de această expresie la modă în occident. Președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) între 2005 și 2007, Bodu a fost cel care a demarat investigația care a dus la ancheta penală din „Dosarul Transferurilor”. Acțiunile sale din 2006, care au avut ca scop oprirea evazioniștilor din fotbal, se pot finaliza peste două săptămâni cu condamnări grele pentru opt conducători de cluburi și impresari.

Mai țineți minte cum a demarat ancheta care a dus la descoperirea transferilor frauduloase din fotbalul românesc?
În primul rând am pornit o investigație la cluburi, de unde am ridicat înregistrările contabile și documentele privind transferurile. După care am solicitat, pe cooperarea internațională de administrare fiscală, date de la cluburile partenere cu care cluburile românești au încheiat contracte de transfer. Unii mi-au răspuns, alții nu… Pe baza acestor răspunsuri am făcut sesizare penală la Parchet.

Cât de greu se instrumentează un astfel de caz care are remificații internaționale?
Procedura internațională de schimb de date mergea foarte greu. Țin minte că am început o corespondență cu Barcelona și le-am scris în spaniolă, dar nu mi‑au răspuns, pentru că voiau să le scriu în catalană. Apoi, am scris fiscului din Italia, dar acolo nu se ocupa fiscul de astfel de probleme, ci Guardia di Finanza…

Cluburile care nu au trimis niciun răspuns au refuzat să colaboreze?
Părea că nu prea doresc, dar, din păcate, nu am putut să finalizez toate dosarele. Eu cred că, dacă aș fi stat îndeajuns de mult încât să insist, să am destul timp, aș fi primit răspuns.

Unii panteră, alții mielușei

Cum vi s-au părut oamenii din fotbal cu care ați intrat în contact la vremea respectivă?
De două categorii. Unii se credeau pantere, alții recunoșteau în privat: „domne, aveți dreptate, suntem în culpă, ce putem face să remediem situația?”.

Credeți că au fost scoase la lumină toate cazurile de transferuri dubioase?
Nu știu dacă au fost scoase toate, dar măcar a fost tras un semnal. Dacă până atunci s-au crezut intangibili, vedem astăzi că nu e chiar așa.

Mai țineți minte cazul Mutu? Transferul lui la Inter a născut și el controverse. La FRF au fost înregistrate 2,1 milioane de euro, iar presa a scris că de fapt au fost 6 milioane…
Pentru cazul Mutu am scris la italieni, dar mi-au răspuns în alt caz, unde era o sumă uriașă. Nu mai țin minte pentru care fotbalist, îmi scapă numele lui acum. Era o sumă uriașă, declaraseră în țară doar 10 la sută…

Și-a recuperat statul ceva bani din transferurile acestea dubioase, în afara impozitului plătit de Gică Popescu?
Da. De la Copos, că a pierdut procesele, de la Dinamo începuseră să fie recuperați niște bani. După ce am plecat eu, nu s-a mai încasat însă nimic.

„Lumea a uitat că eu am pornit investigația”

Ați avut inițiativa de a pune sechestru pe averea lui Gigi Becali, pentru a recupera o datorie istorică a AFC Steaua
Da, a fost o greșeală din partea mea, cauzată de faptul că, nefiind un om venit din sistem, am subestimat birocrația sistemului. Pe scurt, Gigi Becali a câștigat atunci deoarece instanța a considerat că vechiul club Steaua nu este insolvabil, pentru că mai are o imprimantă și un computer!

Senzațional…
Da… Din cauza unei imprimante și a unui computer, de care eu nu știam, pentru că cei care au făcut procesul verbal de insolvabilitate nu le-au văzut, Gigi Becali a câștigat procesul, deși avea datorii de zeci de milioane. Ca să vedeți rolul activ al instanței din România (n.r. – ironic)! Dacă eu aș fi știut de ele, aș fi așteptat până îi vindeam nenorocita aia de imprimantă și computerul și aș fi câștigat procesul.

Aveți o satisfacție profesională în acest moment când procesul acesta de apropie de un verdict?
Nu, pentru că lumea nu mai ține minte că eu am pornit lucrurile acestea. Dar, din fericire, am alte satisfacții profesionale în munca mea de europarlamentar.

Sunteți de profesie jurist. Credeți că se poate ajunge la condamnări grele în acest dosar?
Se pare că da. Justiția se mișcă mult mai bine în ultimul timp.

Ce se întâmplă acum în justiție e un semnal, chiar dacă nu are legătură cu fotbalul. Credea cineva că Adrian Năstase va fi condamnat la închisoare cu executare?
Sebastian Bodu

La acea vreme nu s-a făcut nicio presiune asupra mea. Mă mai înjurau unii sau alții, dar n-a fost nicio presiune

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Timpul a trecut
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Timpul a trecut
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele