De ce „Lato” e LAT!** MOTIVUL pentru care riscă să piardă primul 11

De ce
  • Publicat:
  • Actualizat:

Becali
pare hotărât să reformeze echipa după primele două meciuri slabe
din acest sezon, iar un lucru e clar pentru toată lumea:
Latovlevici nu va mai fi titular la Steaua în momentul în care
echipa își va găsi un mijlocaș central, iar Brandan va reveni unde
se simte cel mai bine, în flancul stâng.

De doar două meciuri a avut nevoie Latovlevici ca să îl enerveze pe
patron. Acesta anunță că Brandan va reveni pe postul de fundaș
stânga în momentul în care Steaua poate acoperi mijlocul terenului.
„Latovlevici trebuie să se trezească, el era bun pe viteză,
ajuta echipa în atac, dar acum nu mai face nimic. El niciodată nu a
fost un fundaș foarte bun. Când o să vină Bourceanu, Brandan va
deveni fundaș stânga, îl voi socoti ca fiind alt transfer. Va
schimba jocul echipei!”
, a spus patronul Stelei.

Tănase și
Matei, victime ale accidentărilor

Oboseala a fost cuvântul de bază care a caracterizat jocul Stelei
în primele două partide. O motivație pentru acest lucru este faptul
că cinci dintre jucătorii roș-albaștrilor au fost prezenți în
America de Sud pentru turneul naționalei. Doi dintre ei, Gardoș și
Latovlevici, sunt de nerecunoscut în acest debut de sezon,
evoluțiile lor fiind foarte slabe. „Nu s-au odihnit cum
trebuie. Programul lor a fost dat peste cap și au pierdut din
cantonamentul echipei în Austria pentru că au fost
învoiți”
, spun surse din cadrul echipei.

Alți doi jucători care au fost cu naționala în Brazilia și Paraguay
sunt Tănase și Gabi Matei, ambii fiind accidentați în debutul
sezonului. Singurul stelist care nu are probleme după deplasarea în
America de Sud este Tătărușanu, care a bifat ambele partide în
startul campionatului. În plus, ei acuză faptul că în al doilea
cantonament din Austria nu s-a lucrat fizic. De fapt, asta e
deosebirea dintre ei și ceilalți coechipieri de la națională, ca de
exemplu Torje sau Alexa, care sunt în formă.

Geraldo, în locul lui
Galamaz

Considerat de patronul Stelei ca un transfer în acest sezon,
Geraldo îi va lua locul pe teren lui Galamaz. Astfel, Gardoș scapă
de mutările din primul „11” chiar dacă a avut un debut de sezon mai
slab. „Altceva va fi când revine Geraldo, se înțelege bine
cu Gardoș, sunt ca frații. N-o să mai am emoții cu
apărarea”
, spune Becali.

Doar
patru supraviețuitori din sezonul trecut

Față de startul sezonului trecut, când pe banca Stelei era Victor
Pițurcă, echipa roș-albastră a mai avut doar patru jucători.
Tătărușanu, Latovlevici, Bicfalvi și Nicoliță au fost singurii
fotbaliști care au fost titulari în debutul sezonului în cei doi
ani.

Steaua a luat titlul ultima dată când a debutat cu 1-1
în campionat. Se întâmpla în 1993

Articol scris de: Cristian VOINEA

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…