De când a venit la CFR, Steaua a câștigat o singură Cupă!** „Am ales România pentru BANI”

De când a venit la CFR, Steaua a câștigat o singură Cupă!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ricardo Cadu (30 de ani) poate fi oricum, însă nu și ipocrit! Vorbele sale au o sinceritate aproape brutală și parcă te bucuri că din gura lui ies vorbe pe care alți jucători veniți din străinătate nu au curaj să le rostească. Nu e deranjat dacă i se atribuie cuvântul mercenar și recunoaște că a venit în România doar pentru bani. Cu aceeași seninătate spune că meseria nu îl împiedică să petreacă atunci când vrea și că, surprinzător, este împotriva naționalizării jucătorilor străini. Surprinzător, pentru că despre el s-a vorbit în multe rânduri că ar putea îmbrăca tricoul României.

Ricardo, au trecut șase ani de când ai ajuns la CFR Cluj. Care a fost prima impresie pe care ți-au lăsat-o orașul și clubul?
N-a fost una tocmai bună! Eu veneam atunci de la o echipă care juca pe un stadion nou, pe care s-au disputat meciuri de Campionat European, iar la Cluj stadionul era micuț. Terenul de antrenament nu era bun, nici măcar echipamentele nu erau cine știe ce. Nu îmi plăcea nimic de aici…

Atunci, de ce ai venit?

Eu am semnat contractul în Portugalia, nu știam ce e la Cluj. Prima lună a fost foarte grea, îmi disperam impresarul cu telefoane. Voiam să plec, nu aveam de gând să rămân în România. A fost greu, greu, greu!

Și ce s-a schimbat de ai rămas în România?

Aici eram patru portughezi și ne-am ajutat reciproc să ne adaptăm și să trecem peste toate. Mai vorbeam între noi și ne ziceam «Mamă, unde am ajuns!».

La ce ai renunțat atunci când ai ales să vii să joci aici?
Poate că la visul de a juca vreodată la naționala Portugaliei. Eu am fost la tineret într-o echipă foarte, foarte bună, era și Cristiano Ronaldo, erau mai mulți jucători valoroși. Dar, după ce am venit în România, mi-a fost imposibil să mă mai gândesc că pot ajunge la echipa națională. Fotbalul de aici nu e atât de vizibil în Europa.

„De când am venit în România, Steaua a luat doar o Cupă!”
Apropo de bani, lumea spune despre jucătorii străini că sunt mercenari. Te deranjează termenul?
Deloc! Păi, ce, nu e așa? Eu spun clar că am venit pentru bani. Nu pot să zic altceva, să spun că am venit pentru că îmi plăcea CFR, că nu știam nici măcar un jucător de aici. Am venit pentru bani, dar acum îmi place foarte mult. Joc în continuare ca să câștig bani, nu spun nu, că trebuie să am o viață bună, să am ce mânca, dar îmi place foarte, foarte mult aici! Și nu aș renunța niciodată la CFR pentru o altă echipă din România.

La Steaua cred că ar fi dificil, mai ales că s-a împământenit ideea că ți-ar fi antipatică echipa asta…
Asta e mai mult din cauza presei. Cum deschid ziarul, văd Steaua, Steaua, Steaua. Titlu: «Gigi Becali a fost la munte». Păi ce legătură are asta cu fotbalul? Și ei mai tot timpul spun că anul ăsta iau campionatul, că au cea mai bună echipă… Dar de când sunt eu în România au câștigat doar o Cupă…

Ce crezi că ai învățat de la români în cei șase ani petrecuți aici? Dar românii de la tine?

Eu cred că de la noi, de la străini, românii au avut lucruri de învățat. Noi am venit cu o altă mentalitate în vestiar. De exemplu, jucam cu Steaua și lor le era frică să intre în teren. Străinii au venit cu o altă gândire: «Cine e, mă, Steaua? Hai să îi batem, că suntem mai buni!» Steaua e și a fost o echipă bună, nimic de zis, dar și noi suntem tari. Eu simțeam frica în vestiar.

Clujul era o echipă destul de mică, totuși…
Da, dacă terminau campionatul pe 6-7 toată lumea era mulțumită. Când am venit, vorbeam cu domnul Arpi despre proiectul de aici și îmi spunea că în trei ani vom câștiga titlul. Când le-am zis băieților, niciunul nu credea asta. Nu credeau că putem fi campioni.

„Fără jucători naționalizați”
Despre tine s-a spus în mai multe rânduri că ai putea îmbrăca tricoul naționalei României. Ți s-a propus vreodată ceva oficial?
Niciodată! Mi-am luat cetățenia română, că mi-a spus domnul Arpi că aș ajuta echipa, dar atât.

Dar ce părere ai despre naționalizarea jucătorilor?
Sincer, sunt împotrivă! Nu e corect, asta e părerea mea. Și noi, în Portugalia, i-am luat pe Deco și pe Pepe, care sunt brazilieni, și eu nu am fost de acord. Dacă e națională, atunci să fie toți din acea țară. Deja, dacă vin jucători străini, echipa națională se transformă într-o echipă de club și nu acesta e rolul ei.

O ultimă întrebare: Mourinho sau Guardiola?
Pfff! Eu sunt precum Mourinho, îmi place să câștig mereu! Dar mă mai uit uneori la jocurile Barcelonei și nu îmi vine să cred că pot juca așa. Dar tot mai important mi se pare să învingi, indiferent de joc. Să îți dau un exemplu: în anul în care am luat primul titlu la CFR, nu îmi plăcea deloc cum jucăm! Deloc, deloc, deloc! Nu jucam nimic! Țin minte un meci cu Vaslui, când putea să fie 4-0 pentru ei la pauză, și-am bătut. Jucam prost, dar câștigam. Și eram fericit!


Eu am conștientizat de la început că viața de fotbalist e scurtă. Mi-am făcut planul ca, după ce termin cu fotbalul să nu mai, trebuiască să muncesc dacă vreau asta
Ricardo Cadu, fundaș CFR

140 de meciuri are Cadu în Liga I, toate pentru CFR, el marcând 18 goluri

12 partide în Liga Campionilor a jucat Cadu pentru CFR, marcând un gol

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…