De asta i se spune Ibracadabra: „Ca să joc bine, trebuie să fiu nebun! Dacă mă destind, nu e de bine”:) **Ce spune despre salariul său „indecent”

De asta i se spune Ibracadabra:
  • Publicat:
  • Actualizat:

PSG și-a asigurat aproape sigur campionatul în Franța, odată cu aducerea „omului titlu”. Ibrahimovic a reușit să câștige titluri pe bandă rulantă, indiferent de echipele la care a evoluat, dar marele regret al carierei sale e că nu a reușit să bifeze cel mai important trofeu inter-cluburi din lume, Champions League. Francezii se află înainte de debutul în sezonul actual în Ligă și toți consideră doar o formalitate primăvara europeană, având în vedere că adversarii din grupă nu sunt de prim plan: Porto, Dinamo Kiev și Dinamo Zagreb.

Până a gusta din cupa mult râvnită, Ibra a dezvăluit, într-un interviu acordat L’Equipe, secretele din spatele succesului său.

Pentru a juca bine trebuie să fiu nebun. Dacă încep să mă destind, nu va fi de bine. Când ești mulțumit de tine, te relaxezi. Pentru a fi bun trebuie să simți o furie. Am nevoie de nebunie pentru a fi bun pe teren. Oamenii vorbesc mult. Mă judecă fără să mă cunoască. Dar asta face parte din folclor și îmi place. Cu cât se scriu mai multe prostii, cu atât mai bine. Pentru că acest lucru îmi dă mai multă energie, mai multă adrenalină să fac mai multe în teren. Nu vreau să fiu perfect. Nu-mi place ideea de perfecțiune. Pentru mine, nimeni nu e perfect. Cel care se crede perfect face cea mai mare prostie..„, a afirmat Ibrahinmovici.

În ceea ce privește salariul său, Ibrahimovic a spus: „Pentru calitate trebuie să plătești un preț, nu? Calitatea nu este gratuită. Și apoi nu înțeleg de unde aceste critici. Acești bani vor genera mai multe impozite în Franța. Deci politicienii ar trebuie să fie mulțumiți, nu? Este foarte ciudat…Bani aveam și înainte să vin aici. Am venit la Paris pentru provocarea lansată„.

Jucătorul suedez consideră că noua sa echipă nu este obișnuită să câștige titluri: „Atenție, eu vreau să câștig Liga Campionilor, dar luăm lucrurile pe rând, meci după meci, etapă după etapă. Când City a ieșit din grupe sezonul trecut, asta nu a însemnat că este o echipă slabă, ci pur și simplu fără experiență. Această lipsă de experiență afectează și PSG, dar nu ne împiedică să credem în noi. Echipa nu mai este obișnuită să câștige titluri importante. PSG nu a mai câștigat niciun titlu de foarte mult timp. Trebuie să câștigăm mai întâi un astfel de trofeu, așa cum a reușit Manchester City recent. În urmă cu trei ani, City ce era? Nimic. Nimeni nu se interesa de echipa asta„, a declarat Ibrahimovic, care a mai spus că toată lumea vrea ca echipa sa să eșueze, însă el consideră acesta un lucru pozitiv și un adevărat simulent.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace nu pot face...'
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace…
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e așa milă"
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e…
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Meteorologii anunţă o
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii…
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani cash
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani cash
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri de la 11 metri VIDEO
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri…
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”