De aici i se trage!

De aici i se trage!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meciul din tur dintre FC Argeș și Universitatea Craiova a intrat deja în istorie. O dată prin amenda-record la acea vreme, 300.000 lei, primită de Adrian Mititelu pentru declarațiile de la final. A doua oară, prin faptul că a fost inclus pe lista meciurilor cercetate de DNA.

Jocul în sine a fost plin de evenimente. Bogaciu, cercetat acum de DNA, i-a eliminat pe Bornescu și Baird de la Craiova, iar pe final l-a dat afară și pe Bălașa de la Pitești. A fost 1-1, și Mititelu a urlat că bunul său prieten Penescu l-a făcut cu arbitrii.

„Universitatea a fost executată în public. Un arbitraj părtinitor, total în afara regulamentului. O să merg la Mircea Sandu să-i arăt caseta meciului și o să-i explic că această brigadă a fost desemnată să ne termine. Aceste delegări au fost comandate. Vă jur că un arbitru din România mi-a spus că o să fiu executat la Pitești. Nu pot să-i dau numele”. Aceasta a fost afirmația făcută atunci de Mititelu și pentru care a luat amendă și șase luni de suspendare. Azi i se dă dreptate. Oltenii dau piept astăzi cu FC Argeș, echipa fostului prieten Penescu, și nu uită că duelul din tur a fost unul dintre meciurile incriminate de DNA, în care Penescu a plătit arbitrii „să fluiere” pro-Argeș. Acum arbitrează și Lucian Dan, anchetat și el de DNA, deoarece s-a aflat pe lista lui Penescu.

„Prodan l-a scos pe Bogaciu!“

„Din minutul 1 a existat o tentă împotriva Universității, de la faulturi date aiurea până la niște eliminări injuste. Am marcat un gol valabil, dar Bogaciu s-a făcut că nu vede că mingea a depășit linia porții. A fost o tendință de arbitraj neserios. Lui Bornescu i-a spus din minutul 1 că o să-l dea afară! Mi se pare că arbitrii i-au și înjurat pe jucători. Daniel Prodan a făcut apoi în așa fel încât raportul de la final să fie foarte bun. Sper ca acum să ne arbitreze corect Lucian Dan și să fie un joc fără arbitraj părtinitor”, a spus Mititelu despre meciul tur.

300 de mii de lei a fost amenda primită de Mititelu pentru declarațiile de la meciul din tur, plus o suspendare de șase luni

"Până acum câteva luni, FC Argeș era la fel de curată ca și Craiova. Penescu era cuminte, dar  a făcut aceste prostii mai mari ca el deoarece a fost deranjat de arbitrajele avute în trecut și a fost atras de cineva de sus, care i-a dat ideile astea"
Adrian Mititelu, patron Universitatea Craiova


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…