Dayro Moreno a înfuriat „Fiara”

Dayro Moreno a înfuriat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dayro Moreno, cel care se vrea a fi succesorul lui Dică la Steaua, a reușit ieri să îl supere pe Marius Lăcătuș pentru modul în care a înțeles să respecte sarcinile tactice.

Lăcătuș se enervează cu greu. Este calm, diametral opus „Fiarei” din vremea când era jucător. Nu îi place să stea cu gura pe elevii lui, să țipe la ei. Nici măcar să ridice tonul. Dar când o face, glasul său răgușit și ridicat scutură până și brazii.

Așa s-a întâmplat ieri cu Dayro Moreno, pentru că sud-americanul nu respecta sarcinile tactice care îi fuseseră date și juca mai mult de capul lui. „Așteaptă! Ce dai drumul la minge? Ce înseamnă asta, Dayro?!”, a strigat Lăcă nervos la columbian, care nu a vrut să se oprească la fluierul său.

Lăcătuș l-a certat de mai multe ori

A fost primul avertisment în limba spaniolă al tehnicianului la adresa celui care va trebui să suplinească plecarea lui Dică la Catania. În scurt timp a venit și cel de-al doilea: „Unde te duci iar? Stai la mijloc, nu în margine!”, i-a reproșat Lăcătuș columbianului, care nu își respeta locul pe teren.

Însă Dayro tot nu s-a conformat, scoțându-l încă o dată din pepeni pe tehnician pe finalul ședinței de pregătire: „Nu înțelegi? Care este rolul tău? Ce facem aici…?”.

11 meciuri a jucat Dayro Moreno la Steaua, marcând cinci goluri

Singurul supraviețuitor

Dayro Moreno este singurul dintre străinii aduși în iarnă care a rămas în Ghencea. Adus odată cu Mendoza, Pepe Moreno și Habibou, Dayro e în continuare la Steaua, spre deosebire de ceilalți trei, care semnaseră doar pe șase luni. De altfel, columbianul a fost și singurul cumpărat, roș-albaștrii plătind pentru el celor de la Once Caldas 2 milioane de dolari.

Columbianul n-a fost menajat

Dayro Moreno a fost, în afară de Ochiroșii, singurul dintre jucătorii care au evoluat ca titulari în partida de duminică, cu Viktoria Plzen, neodihnit la antrenamentul de ieri dimineață. Toți ceilalți care jucaseră din primul minut cu cehii, dar și Arthuro, au fost lăsați în camere.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele