David Lazar și-a anunțat primul obiectiv la Craiova: „Încep cu Supercupa!”

Redactor:
Cosmin Staicu
David Lazar și-a anunțat primul obiectiv la Craiova: „Încep cu Supercupa!”
  • Publicat:

Portarul David Lazar, achiziţionat de Universitatea Craiova în vara aceasta de la Astra Giurgiu, spune că este surprins plăcut de condiţiile de la formaţia din Bănie şi de modul în care a fost primit de coechipieri.

Din cantonamentul oltenilor din Austria, goalkeeper-ul declară a semnat cu echipa din Bănie pentru a câştiga trofee şi şi-ar dori să înceapă cu Supercupa României, pe 10 iulie, când deţinătoarea Cupei României, întâlneşte campioana, CFR Cluj.

Totodată, portarul care are selecţii la echipa naţională a României spune că un parcurs european cât mai lung este important, dar așteaptă şi o prezenţă cât mai consistentă a fanilor în tribunele de pe „Ion Oblemenco”.

David Lazar și-a anunțat primul obiectiv la Craiova: „Încep cu Supercupa!”

David Lazar de la Astra şi Alexandru Mărieş de la Comuna Recea sunt cele două achiziţii ale Universităţii Craiova de până acum în vara aceasta.

În cadrul stagiului din Austria, alb – albaştrii vor disputa patru meciuri de verificare: cu UFA (Rusia), pe 25 iunie, cu WSG Swarovski Tirol (Austria), pe 29 iunie, cu SV Horn (Austria), pe 2 iulie și cu Olympiacos Pireu (Grecia), pe 3 iulie.

„Sunt suprins de condiţiile pe care le avem, de colegi, care m-au primit foarte bine. Antrenamentele de acum sunt importante, ne vor ajuta în sezon. Când nu mai poţi, mai poţi puţin totuşi, nu este greu să te motivezi.

Aşteptam să încep pregătirea cu băieţii, trebuie să fim în cea mai bună formă la Supercupă, fiindcă CFR este o echipă redutabilă, cea mai bună din ultimii ani, dar şi eu îmi doresc să iau trofee, pentru asta am venit la Craiova.

Cel mai important meci este cel care urmează, iar cel care urmează pentru noi este şi cel prin care putem câştiga un trofeu” a declarat David Lazar.

„Am văzut cu cine putem juca în Europa, nu o să fie facil, trebuie să tratăm cu maximă seriozitate şi sper să avem un traseu cât mai lung, dacă se poate chiar până în grupele Conference League. Este îmbucurător că fanii deja au cumpărat peste 3.000 de abonamente, sper să fie cât mai mulţi alături de noi” a mai spus David Lazar.

Acesta a adăugat că nu are neapărat o favorită la Euro 2020, dar „îmi plac Franţa, Italia, Belgia şi Germania”.

CITEȘTE ȘI Stephane Acka a semnat cu Ironi Kiryat Shmona

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Sprijin de 330 LEI LUNAR în România. Decizia oficială anunțată azi, 29 martie
Sprijin de 330 LEI LUNAR în România. Decizia oficială anunțată azi, 29 martie
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup