Daum, enervat de Anderlecht: „S-au comportat ca niște amatori!” Cum a comentat selecționerul transferul lui Stanciu

Daum, enervat de Anderlecht: "S-au comportat ca niște amatori!" Cum a comentat selecționerul transferul lui Stanciu

Nicolae Stanciu a devenit în această săptămână cel mai scump jucător din istoria Ligii 1, fiind vândut de Steaua la Anderlecht pentru suma de 9,8 milioane de euro (7,8 milioane acum, plus alte 2 milioane dacă va juca peste 50% din meciurile lui Anderlecht), iar jucătorul a fost învoit de selecționerul Christoph Daum pentru a se putea deplasa în Belgia. Stanciu i-a cerut acordul lui Daum să se prezinte la lot cu întârziere pentru a putea efectua vizita medicală la Anderlecht și să își pună semnătura pe contractul în urma căruia va încasa aproximativ 900.000 de euro pe sezon.

Daum i-a permis lui Stanciu să plece, dar astăzi a taxat dur atitudinea clubului din Belgia, pe care l-a acuzat de amatorism. Tehnicianul german spune că a fost de acord doar pentru că realizarea mutării însemna foarte mult pentru mijlocaș, dar că Anderlecht nu a dat deloc dovadă de profesionalism.

„Am făcut-o pentru Nicolae Stanciu (n.r. să îi permită să plece pentru a semna). Nu am făcut-o pentru nimeni, pentru Anderlecht sau pentru altcineva, ci pentru jucător. Sunt fericit pentru Stanciu, dar sunt supărat pe Anderlecht. S-au comportat ca niște amatori. Steaua s-a comportat normal în cazul transferului lui. Când e la echipa națională, e jucătorul meu și ei ar fi trebuit să înțeleagă„, a declarat Christoph Daum într-o conferință de presă.

Daum va debuta pe banca naționalei la sfârșitul acestei săptămâni, pe 4 septembrie, în partida România – Muntenegru, prima din campania de calificare pentru CM 2018. Meciul se va disputa pe Cluj Arena, de la 21:45.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]