Dario Bonetti își poate încheia cariera după eșecul de la Dinamo! „În ultimii ani nu a mai fost pe nicăieri. Dispăruse. Să mă ierte Dumnezeu, dar cam asta e pentru el ca antrenor!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:

Dario Bonetti s-a despărțit de Dinamo după un mandat de doar două luni. Italianul semnase un acord pe un an, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon, la data de 14 iulie. Dinu Gheorghe, fost conducător al clubului roș-alb, afirmă la ProSport Live că numirea tehnicianului de 60 de ani pe banca trupei „câinilor” a fost o greșeală. Marius Avram a avertizat la rândul său: experiența lui Bonetti la Dinamo poate fi ultima din cariera sa de antrenor.

Bonetti are un bilanț negativ ca antrenor al lui Dinamo. În opt meciuri a înregistrat două victorii și șase înfrângeri consecutive, ultima fiind cea mai rușinoasă din istoria clubului din „Ștefan cel Mare”: FCSB – Dinamo, 6-0.

Dinu Gheorghe susține că salvarea echipei de la retrogradare o reprezintă numirea lui Mircea Rednic ca antrenor al lui Dinamo.

Dario Bonetti își poate încheia cariera după eșecul de la Dinamo! „În ultimii ani nu a mai fost pe nicăieri. Dispăruse. Să mă ierte Dumnezeu, dar cam asta e pentru el ca antrenor!”

Acum ca antrenor interimar al lui Dinamo este Sorin Colceag (49 de ani), cel care conducea echipa secundă a roș-albilor.

Dario Bonetti a câştigat două trofee cu Dinamo, Cupa României şi Supercupa României, ambele în 2012. A mai condus formația roș-albă în două perioade: iunie – octombrie 2009 şi aprilie – noiembrie 2012. De asemenea, în 2009, cu el pe bancă s-a reușit „Minunea de la Liberec”. Dinamo s-a calificat atunci în Europa League.

„Au greșit când l-au adus. Erau soluții de antrenor și aici, în România. Au greșit în primul rând cu Uhrin. El a făcut pregătirea de vară și când au venit din Turcia (n.red. – din cantonament) nu au reușit să-l convingă ca să rămână. S-a intrat în insolvență, s-a făcut un pas înapoi, DDB nu a mai adus foarte mulți bani și a plecat. Dar, nu e o pierdere pentru Dinamo că a plecat Bonetti” a spus Dinu Gheorghe la ProSport Live.

Marius Avram, prezent în studioul ProSport Live, a completat: „Speram să vină cu un plus în momentele acestea dificile. Țin minte că discutam în trecut și spuneam că Bonetti nu a mai antrenat de mult, acum a fost o șansă pentru el dar nu a putut să profite de ea. Dinamo i-a întins lui o mână, nu el a adus plus valoare. În ultimii ani nu a mai fost pe nicăieri. Dispăruse complet de pe scena antrenoratului. Dacă mai merge în altă parte după episodul Dinamo atunci putem să ne exprimăm, dacă nu…înseamnă că asta a fost. Să mă ierte Dumnezeu!, dar cam asta e și pentru el ca antrenor”.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
A murit de 8 ori! Bărbatul care i-a șocat pe medici!
A murit de 8 ori! Bărbatul care i-a șocat pe medici!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani