Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Dar cu băieții ce facem, domnule președinte? Ne-a bătut Astana, dar „ne arde” de dezvoltarea fotbalului feminin. Concluziile unei seri rușinoase, dar care devine obișnuință

Dar cu băieții ce facem, domnule președinte? Ne-a bătut Astana, dar „ne arde” de dezvoltarea fotbalului feminin. Concluziile unei seri rușinoase, dar care devine obișnuință

Astana - CFR Cluj 0-1.
Vlad Măcicășan
Dar cu băieții ce facem, domnule președinte? Ne-a bătut Astana, dar "ne arde" de dezvoltarea fotbalului feminin. Concluziile unei seri rușinoase, dar care devine obișnuință

Să ne trezim! S-a terminat visul frumos de vară, oferit de naționala de tineret. Echipele românești de club își încep aventurile prin Europa, iar speranța este cam singura noastră armă. Doar n-ați crezut că de acum fotbalul românesc a devenit mai puternic, mai valoros, mai frumos și mai deștept. Naționala de tineret a fost o surpriză plăcută, dar ne-am trezit imediat la realitate când am văzut campioana țării cum se zbate pe terenul unei echipe din Khazahstan. Ă‚știa suntem și aceasta este realitatea, indiferent dacă vrem să o acceptăm sau nu. CFR a mai trăit o rușine în Europa, pentru că Astana, oricât de bine „pictată” ar fi de oamenii de fotbal de la noi și oricât ne-am mira de participările ei în grupele cupelor europene, rămâne o echipă din Khazahstan, care înseamnă mai mult în ciclism decât în fotbal.

„Bătrânii” par epuizați în Europa

Este ciudat că CFR, echipa pe care o știm că domină fotbalul din România de două sezoane încoace, pare schimbată total în cupele europene. Ea nu se schimbă, dar se schimbă nivelul adversarului și asta spune multe despre valoarea din Liga 1. Cu Hoban, Culio, Deac sau Vinicius, echipa campioană probabil se mai luptă pentru un titlul în România, dar când ies din țară, jucătorii trecuți de 30 de ani par sufocați ca și cum ar fi pe ultimii kilometri ai unui maraton ce nu se mai termină.

Un nou sezon european, aceeași poveste

Dacă vrem să comparăm eșecul CFR-ului din sezonul trecut al cupelor europene cu ce a arătat campioana în meciul de la Nur-Sultan, nu prea găsim deosebiri. Cei care se ocupă de soarta clujenilor au stabilit anul trecut că eliminarea din Europa a survenit din trei motive. Unul, au spus ei, a fost Edi Iordănescu, care a și fost demis după prima înfrângere în Europa. Al doilea s-a referit la campania de transferuri slabă, iar al treilea pare să fi fost găsit în zona conducerii, din moment ce Marian Copilu, Bogdan Mara și Marius Bilașco au plecat după ieșirea din cupele europene. Ieri, la începutul unui nou sezon, CFR l-a avut doar pe Dan Petrescu drept singurul plus față de sezonul precedent. Dintre jucătorii aduși în vară au jucat doar cei care nu prea au concurență pe post, Burcă și Susic, înlocuitorii lui Boli și Manea, iar în tribune au fost aceeași conducători, care și-au asumat eliminarea de anul trecut. O echipă a CFR-ului pregătită total de cupele europene ar fi avut mai mulți jucători noi, cu energie, cu entuziasm, pentru că unii dintre titulari n-au avut aceste ingrediente, esențiale pentru meciurile de Champions League. Aceasta nu este o competiție pentru jucători care se comportă ca niște funcționari care mai bifează o zi la locul de muncă, pe care îl ocupă de 20 de ani.

Le-a lipsit un atacant adevărat

CFR a dat impresia că a fost peste Astana și asta poate să nască o frustrare și mai mare, în rândul jucătorilor clujeni, dar și speranța că lucrurile se vor repara în retur. Încă un aspect care a dus la eșecul clujenilor a fost lipsa unui atacant veritabil. Știind de problemele lui Țucudean, clujenii l-au adus doar pe Rondon, iar acesta nu pare cea mai bună soluție, din moment ce nu a apărut titular. Omrani a revenit în poziția de vârf, dar a arătat că nu este poziția sa forte și că și-a pierdut instinctul de marcator, pe care trebuia să-l aibă la ocaziile ratate.

Față în față cu realitatea

Pe lângă toate neajunsurile CFR-ului, care au ieșit la lumină în deplasarea din cea mai îndepărtată țară a Europei fotbalistice, rezultatul cu Astana ne-a mai dezvăluit o dată în plus realitatea crudă în care se zbate fotbalul românesc. Suntem sub Azerbaijan, Khazahstan sau Lietchenstein la nivelul coeficienților UEFA, dar nouă „ne arde” de dezvoltarea fotbalului feminin și întinerirea forțată a Ligii 1. Poate că ar trebui să ne uităm și la potențialul echipelor noastre din fotbalul masculin și poate că FRF ar trebui să se gândească și la o strategie de creștere a nivelului echipelor din Liga 1. E frumos să te gândești la viitor sau să dezvolți o disciplină ignorată până acum în România, dar este vital să ai reușite acolo unde contează. Fotbalul profesionist înseamnă performanță europeană, altfel totul este în zadar.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Cum ar fi manipulat cele 10 bănci valoarea ROBOR. Președintele Consiliului Concurenței: „Problemele se vor rezolva când intrăm în zona euro”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro