Dănuț Munteanu e sătul de spitale

Dănuț Munteanu e sătul de spitale
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vasluianul Dănuț Munteanu va reveni pe gazon abia în returul campionatului.

Cum te simți după operație?
Bine. Mai am ceva dureri, dar nu puteam scăpa de bisturiu. Acum sunt în cârje, dar mă fac bine și o să mă vedeți din nou pe teren. Trec eu și peste acest accident. M-am săturat să stau prin spitale.

A fost mai grav decât te așteptai?

E o ruptură a ligamentelor încrucișate. În plus, mai sunt și alte complicații. Am avut ghinion în partida cu Slavia, de la Praga. La o săritură la cap, la aterizare, un jucător ceh a căzut peste genunchiul meu. M-a săgetat de parcă a băgat cineva cuțitul în mine. Nu-mi doresc altceva decât sănătate.

Când te revedem pe teren?

Un lucru este clar: turul campionatului este istorie pentru mine. Abia în retur voi mai vedea mingea, cum se spune.

Cine ți-a plătit operația?
Clubul din Vaslui. Domnul Porumboiu a achitat tot. Nu au fost niciun fel de probleme. Vreau să-i mulțumesc pe această cale pentru sprijinul financiar și moral.

Ai mai vorbit cu colegii?
Mă sună mai tot timpul. Am nevoie de încurajările lor. Mi-e tare dor de fotbal. Îmi lipsesc meciurile oficiale.

Hizo a spus că, dacă erai pe teren, Vasluiul se califica.
Îi mulțumesc pentru aprecieri. Asta înseamnă că mi-am făcut datoria. Eu cred că echipa nu stă într-un jucător sau altul. Vasluiul are un lot valoros.

"Mai am ceva dureri, dar nu puteam scăpa de bisturiu. Acum sunt în cârje, dar mă fac eu bine și o să mă vedeți din nou pe teren" – Dănuț Munteanu, fundaș FC Vaslui

8 meciuri a bifat Dănuț Munteanu în Cupa UEFA de-a lungul carierei sale

133 de jocuri a acumulat Dănuț Munteanu până acum în Liga I, în care a înscris doar 8 goluri

Cânu revine pe gazon!

Fundașul Gabriel Cânu ar putea reveni pe teren în meciul cu FC Argeș din runda a 12-a a campionatului, după cum a declarat doctorul vasluienilor, Petre Stănișteanu. „Situația lui este foarte bună. Se simte bine și într-o săptămână poate reveni la antrenamente“, a declarat Stănișteanu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele