Daniel Stanciu, despre întârzierea partidei dintre ACS Poli și FC Botoșani: „Cel care a greșit la noi va fi sancționat. Vom lua măsuri drastice”

Managerul sportiv al clubului ACS Poli, Daniel Stanciu, a declarat, luni seară, că meciul cu FC Botoșani a început cu întârziere, deoarece a existat o eroare în înscrisurile de la ligă în carnetele de joc la trei jucători.
Daniel Stanciu, despre întârzierea partidei dintre ACS Poli și FC Botoșani: "Cel care a greșit la noi va fi sancționat. Vom lua măsuri drastice"

Managerul sportiv al clubului ACS Poli, Daniel Stanciu, a declarat, luni seară, că meciul cu FC Botoșani a început cu întârziere, deoarece a existat o eroare în înscrisurile de la ligă în carnetele de joc la trei jucători.

„A fost o eroare în înscrisurile de la ligă, în carnetele de joc, la cei trei jucători. Aveam contractele, am încercat să jucăm și pe buletin, pe adeverințe medicale. Nu s-a putut. Unul nu s-a vizat și a două erau date greșite. Este o culpă comună, la noi și la ligă. Cel care a greșit la noi va fi sancționat. A trebuit să înlocuim doi jucători, i-am adus din tribună, nu erau pregătiți de joc. Am încercat să reglăm situația, am sunat la ligă, la CCA. Dar decizia lui Hațegan și a observatorului a fost corectă. A fost doar o eroare în înscris, nu ne face cinste și vom lua măsuri drastice”, a declarat Stanciu la Digisport.

Startul meciului a fost întârziat aproximativ 30 de minute, din cauza unor probleme cu legitimațiile a trei jucători. Fotbaliștilor Alexandru Curtean și Andrei Artean de la ACS Poli și Dimitrov de la FC Botoșani le-au expirat vizele provizorii, astfel că a fost nevoie de înlocuirea lor.

Formația ACS Poli Timișoara a obținut prima victorie în actuala ediție a Ligii I, după ce a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa FC Botoșani, în ultimul meci al etapei a treia. Unicul gol al meciului a fost marcat de Elek în minutul 65, după o pasă de la Zicu.

Mediafax

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]