Daniel Pancu a vorbit cu arbitrul Ovidiu Hațegan despre accidentarea horror a lui Elvir Koljic: „A sancționat consecințele, nu faultul”. Ce urmează pentru Poli Iași, după eșecul cu Universitatea Craiova

Daniel Pancu a vorbit cu arbitrul Ovidiu Hațegan despre accidentarea horror a lui Elvir Koljic: „A sancționat consecințele, nu faultul”. Ce urmează pentru Poli Iași, după eșecul cu Universitatea Craiova
Daniel Pancu andrei cristea poli iasi

Poli Iași a pierdut meciul cu Universitatea Craiova, scor 0-1, în etapa a șasea din Liga 1, iar antrenorul Daniel Pancu așteaptă cu nerăbdare pauza competițională dedicată echipei naționale.

În minutul 35 al întâlnirii din Bănie, Marius Mihalache l-a faultat dur pe Elvir Koljic, iar jucătorul Craiovei a părăsit terenul pe targă și cu un verdict dur: fractură.

Daniel Pancu, după Universitatea Craiova – Poli Iași 

La finalul partidei, Daniel Pancu i-a cerut explicații arbitrului Ovidiu Hațegan cu privire la cartonașul roșu acordat lui Marius Mihalache, iar acesta i-a spus că a revenit asupra deciziei, după ce inițial acordase doar cartonaș galben, din cauza accidentării dure pe care a sesizat-o ulterior.

„Craiova nu a avut mari ocazii, pentru că noi așa am pregătit jocul. Am fost mult prea timizi în terenul lor, nu ne-am creat nicio situație în prima repriză. Mihalache nu are niciun fel de intenție să își lovească adversarul. Am vorbit cu Ovidiu Hațegan, a sancționat consecințele, nu faultul. Ne pare rău că s-a întâmplat la meciul cu noi. A fost foarte greu pentru noi să rezistăm fără Mihalache, cu toate că pe final echipa a reacționat bine, a stat bine fizic.

E o victorie meritată, Craiova e liderul campionatului, o echipă cu jucători valoroși. Noi încă ne adunăm. A fost o perioadă de șase etape în care am obținut mult mai mult decât ne așteptam. I-am felicitat și acum în vestiar pentru aceste șase jocuri.

Va trebui să transferăm cât mai repede un fundaș central, pentru că nici situația lui Frăsinescu nu e clară. Vine o pauză bine meritată, băieții s-au autodepășit în multe momente. E o perioadă în care va trebui să transferăm un fundaș central, să ne cunoaștem mai bine, să ne recuperăm”, a spus Daniel Pancu, la flash-interviurile de după meci.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]