Daniel Niculae, replică pentru „Corsicanu” după acuzațiile acestuia la adresa președintelui de la Rapid: „El îi poate dezbina pe suporteri prin declarațiile sale!”

Daniel Niculae, replică pentru „Corsicanu” după acuzațiile acestuia la adresa președintelui de la Rapid: „El îi poate dezbina pe suporteri prin declarațiile sale!”
Daniel Niculae a condiționat revenirea sa la Rapid cu îndepărtarea lui Nicolescu

Daniel Niculae, președintele clubului Rapid București, i-a răspuns lui Gheorghe Răducan, după ce acesta, zis și „Corsicanu”, l-a acuzat pe fostul fotbalist că îi dezbină pe suporteri.

Recent, Gigi „Corsicanu” a acuzat că Daniel Niculae i-a divizat pe suporteri și că președintele clubului nu vrea să se împace cu Daniel Pancu, celălalt fost mare fotbalist al Rapidului.

Daniel Niculae a reacționat după declarația suporterului giuleștean și a prezentat situația din perspectiva sa, lămurind și problema cu Daniel Pancu.

Daniel Niculae, replică pentru „Corsicanu” după acuzațiile acestuia la adresa președintelui de la Rapid

„Am văzut intervenţia lui Gigi (n.r. Gigi Răducan, unul dintre liderii suporterilor Rapidului) în emisiunea cu Marius Şumudică, în care spunea că eu dezbin suporterii Rapidului şi prin faptul că nu mă împac cu Daniel Pancu.

Este o prostie mare! Un preşedinte al Rapidului, care acum se numeşte Daniel Niculae, dar mâine se poate numi altfel, trebuie să aibă întotdeauna deschisă uşa clubului pentru o fostă mare glorie a Rapidului, aşa cum este Daniel Pancu.

Daniel Niculae aşa gândeşte atât despre Pancu, cât şi despre Iencsi, Şumudică, Măldărăşanu şi toţi ceilalţi care au făcut performanţă în tricoul vişiniu. Relaţia mea personală cu Pancu nu are nicio legătură cu această situaţie.

De fapt, chiar prin afirmaţiile sale Gigi îi poate dezbina pe suporterii Rapidului. Deşi eu sunt convins că fanii echipei noastre sunt prea inteligenţi să cadă într-o astfel de capcană. Pentru ei, interesul Rapidului este cel mai important, mult mai important decât disputele dintre unul şi altul.

Cât despre situaţia lui Mihai Iosif am tot spus, nu va fi schimbat cel puţin până la finalul sezonului regulat. De aceea nu am vorbit nici cu Şumi, nici cu Prandelli, nici cu Mutu nici cu altcineva. Susţinem antrenorul total, ca şi până acum.

Îi aştept pe toţi fanii la stadion, sâmbătă, să încurajeze echipa aşa cum numai ei ştiu să o facă şi câştigăm meciul”, a spus Daniel Niculae, potrivit Digi Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Efectul Alex Eala! O tară întreagă s-au îndrăgostit de tenis după victoria de la Washington
Mediafax
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
„Dimineață mi-am pus plapuma”. Disperat de caniculă, un fost sportiv și-a amenajat subsolul blocului și doarme acolo în fiecare noapte
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Vedete din România care au învins cancerul în stadii avansate. Au suferit de boli nemiloase şi au supravieţuit! Declarații sfâșietoare
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Râzi cu lacrimi
Studenta care a sfidat regimul lui Hitler și a plătit cu viața
Descopera.ro
Vincenzo Castellano a cerut-o în căsătorie pe Elena Economu! După doi ani de iubire, fostul soț al Antoniei se pregătește de nuntă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Prima Tesla Model S Signature din România a fost livrată! Cine este proprietarul?
Promotor.ro