Dani, „lacătul” lui Ando

Dani, „lacătul
  • Publicat:
  • Actualizat:

În campania pentru cucerirea titlului și a Cupei României cu CFR Cluj, Ioan Andone s-a bazat pe un „distrugător“, mijlocașul Dani, pescuit de la Pacos Ferreira și care a explodat chiar sub comanda „Fălcosului“. Lusitanul a jucat mai mult în Liga I decât în prima ligă portugheză

Adus la CFR Cluj după numai un tur de campionat la Pacos Ferreira, în Superliga portugheză, și la recomandarea lui Cadu, viitorul său cumnat, Dani și-a cucerit târziu un tricou de titular sub comanda italianului Cristiano Bergodi. „Nu era destul de bine pregătit fizic“, a explicat fostul tehnician din Gruia șansa târzie acordată lusitanului. În vara trecută, însă, Dani și-a demonstrat valoarea în amicalele din Austria, câștigând bătălia pentru titularizare cu Leao, Minteuan și Mureșan. Adevărata explozie s-a produs însă în campionat, unde Dani a bifat 29 de partide, dintre care 27 integral, și a înscris un gol, în deplasarea de la Urziceni. Un bilanț care l-a satisfăcut pe lusitan.

„A fost cel mai bun campionat al meu ca fotbalist profesionist. Nu mă așteptam să luăm și campionatul, și Cupa României, dar sunt foarte fericit că am reușit și că la toamnă voi juca în Liga Campionilor. Am ales bine când am semnat cu CFR, fiindcă nu cred că aș fi reușit cu Pacos să ajung la acest nivel“, a mărturisit Dani, fan înfocat al campioanei Portugaliei, FC Porto. „Țin cu Porto, se știe asta, și mi-ar plăcea să jucăm împotriva lor în grupele Ligii. De fapt, aș vrea să picăm în grupă cu o echipă din Portugalia, indiferent care“, a mai spus mijlocașul defensiv al campioanei, care crede că Vitoria Guimaraes, reprezentanta Portugaliei în turul al treilea preliminar al Ligii, este mai slabă decât CFR. „Nu e de valoarea noastră. Chiar m-am mirat că le-a suflat celor de la Benfica locul 3 în campionat“, a conchis Dani.

2 goluri a marcat Dani pentru CFR Cluj, unul în campionat, în deplasarea de la Urziceni, și unul în semifinala de Cupă cu Dacia Mioveni

Îmi place de Dani, că rupe tot și nu trece nimic de el. E un jucător important pentru noi
Eugen Trică, mijlocaș CFR Cluj

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele