„Dani Coman reprezintă viitorul la FC Brașov”

  • Publicat:

Răzvan Lucescu spune că venirea lui Dani Coman, la FC Brașov este de bun augur pentru echipă pentru că fostul rapidist este un jucător care poate inspira fotbaliștii mai tineri. Antrenor de sub Tâmpa crede că Dani Coman reprezintă viitorul echipei, dar asta nu înseamnă că Stelea va fi pensionat.

"Am reușit să facem un transfer extrem de important pentru Brașov, pentru viitorul acestei echipe, și indiferent de ce se va întâmpla de acum înainte, Dani Coman trebuie privit ca fiind viitorul acestei echipe. O știe toată lumea, Dani Coman este un portar de mare clasă, cu o experiență internațională mare, și sunt convins că va transmite forță și în același timp personalitate, în special jucătorilor tineri. Am spus de când am venit aici că țintesc marea performanță, și o să reușim. Vom face totul pas cu pas. Totuși, pentru a reuși, avem nevoie de jucători puternici, motivați, și cu dubluri pe posturi. Personal, mă deranjează că deja se fac speculații legate de pensionarea lui Bogdan Stelea, iar acest lucru mi se pare lipsă de respect față de ce a făcut el pentru fotbalul românesc", a spus Răzvan Lucescu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt

Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1

Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!

Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra

Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?

Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...

Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o

Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV

A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor

Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum

Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței

F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1

Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ

Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO

Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup