Astra Giurgiu, prima reacție oficială după despărțirea de Bogdan Andone: „Ni-l dorim pe Edi Iordănescu, dar nu vrea să antreneze”

Redactor:
Andreea Visu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Astra Giurgiu l-a demis pe Bogdan Andone și este în negocieri pentru aducerea unui nou antrenor. Dani Coman a confirmat discuțiile cu Edi Iordănescu.

Astra Giurgiu ocupă ultimul loc în clasamentul Ligii 1, cu doar un punct obținut în cele cinci etape disputate până acum, iar această situație i-a fost fatală lui Bogdan Andone, care a fost dat afară în cursul zilei de miercuri.

Dani Coman, despre demiterea lui Bogdan Andone

Dani Coman, președintele clubului Astra Giurgiu, a explicat că situația din clasament a dus la decizia de a-l da afară pe Bogdan Andone.

„Da, am încheiat colaborarea cu Bogdan și staff-ul pe care îl avea. Eu, așa cum le-am spus și jucătorilor, nu am decât cuvinte de laudă la adresa lor. Împreună am făcut lucruri extraordinare, am terminat campionatul pe locul 3, dar după cum știm cu toții pe antrenori îi țin doar rezultatele. Din păcate, din 15 puncte, avem doar unul și am considerat că trebuie să schimbăm ceva”, a explicat Dani Coman, la Digi Sport.

Bogdan Andone a fost numit în funcția de antrenor al Astrei Giurgiu în octombrie 2019 și mai avea contract până în vara anului viitor.

„Edi Iordănescu nu vrea să antreneze”

În ceea ce privește numele viitorului antrenor al Astrei Giurgiu, Dani Coman a exclus varianta Eugen Neagoe și a recunoscut că a purtat discuții cu Edi Iordănescu, însă acesta nu dorește încă să revină în antrenorat.

„Nu (n.r. Nu vine Eugen Neagoe). Da, ni-l dorim pe Edi foarte mult. Am avut o discuție cu el și ieri și azi. E o variantă foarte bună, dar vom vedea zilele următoare. În momentul de față, Edi nu vrea să antreneze din diverse motive, are niște probleme”, a mai spus Dani Coman.

Pe aceeași temă
De ce a murit, de fapt, Ioan Danciu! Ce au găsit medicii în trupul său...

O poliţistă sexi, fotografiată pe străzile din Bucureşti, a creat isterie pe Facebook. Sindicatul poliţiştilor, replică amuzantă

Gafă surprinsă LIVE, în timpul unei conferinţe pe Zoom. Un senator a încercat fără succes să-şi ascundă fapta

Negociri de ultima ora pentru transferul lui Ianis Hagi! Ar fi o surpriza majora

Cântăreața Sia suferă de o boală incurabilă: „Adio tiroidă! O să te distrug cu radioactivitate”

Cea mai mare palmă pentru fostul premier. Tatăl Vioricăi Dăncilă a făcut închisoare pentru furt

O nouă pandemie ameninţă Europa. Virusul, detectat şi în România

BMW în flăcări pe Şoseaua Fundeni. Şoferul a refuzat să iasă din maşină, apoi s-a debrăcat şi a luat-o la fugă, spun martorii

Românii care pot ieși şi după ora 22.00 fără restricții. Anunțul făcut de autorități

Ce nu TREBUIE să facă niciodată o femeie în dormitor. UCIDE întreaga plăcere din cauza asta

Dacă ai această marcă TV, ai face bine să o returnezi dacă mai poți. E uluitor ce se întâmplă în fundal, fără acordul tău

A rămas însărcinată la Survivor România?! Burtica suspectă cu care s-a afişat...

Fosta amantă a lui Cristiano Ronaldo dă lovitura în fotbal! Decizia uimitoare luată de Daniella Chavez

ȘOCUL MAXIM: Lovitură pentru cei care s-au vaccinat! S-a anunțat chiar acum: Se discută foarte intens

Veşti bune pentru milioane de români. Categoria de persoane care va primi mai mulţi bani din această lună

Țara unde populația vaccinată în proporție de 85% intră în lockdown. Ce vaccin au folosit

Sunt cele mai furate mașini. Companiile de asigurări refuză să le mai facă polițe CASCO!

Condiția care trebuie îndeplinită pentru ca mașinile electrice să devină mai ieftine decat cele tradiționale

Un tânăr din Spania voia să cumpere cocaină dar a fost sechestrat şi drogat cu forţa 3 zile

BANCUL ZILEI – Jocuri erotice cu tipe agățate în bar

Cine este tânărul care a murit la Neptun, în timp ce practica kite-surfing: „Nu a fost accident“

Veşti bune pentru salariaţi: Angajaţii vor avea de mai multe zile libere în perioada ce urmează. Vedeţi aici toate detaliile

Top 10 gafe, care ţi-au scăpat, din filme celebre. Eroarea din „Braveheart” care nu mai poate fi remediată VIDEO

Imagini +18! Vedete de la noi, PRINSE în timp ce făceau AMOR în public!

Momentul în care Cătălin Moroșanu a fost tras pe dreapta de poliție. A fost nevoit să-și lase acolo limuzina Mercedes!

FOTO. Daniela Crudu, într-un costum de baie minuscul! Și-a arătat trupul total

FOTO. Loredana Groza, într-o ipostază rușinoasă pe internet! Gafa care i-a lăsat sânul la vedere