Dănciulescu: „Sper să ne descurcăm fără Curtean și Luchin”

Dănciulescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Team-managerul echipei Dinamo, Ionel Dănciulescu, a declarat, vineri, că nu va fi ușor de suplinit eventuala plecare a jucătorilor Srgian Luchin și Alexandru Curtean, aflați în negocieri cu gruparea bulgară Botev Plovdiv.

„Sperăm să ne descurcăm fără Curtean și Luchin. Din punctul meu de vedere sunt două pierderi importante în momentul actual. Sperăm ca în acest interval scurt să găsim soluții și să-i înlocuim. Nu va fi ușor, pentru că sunt doi jucători importanți. Dinamo se va baza pe foarte mulți tineri, talentați de perspectivă. Dinamo va transfera doar ce va avea nevoie”, a spus el.

Deși și-a anunțat retragerea și a primit de curând o funcție administrativă în cadrul FC Dinamo, Dănciulescu își continuă antrenamentele: „Important este că sunt la Dinamo și nu contează pe ce poziție, cum și în ce fel. Deoacamdată este această tevatură cu veniri și plecări și cu siguranță după va fi timp și de mine. Important este că sunt unde mi-am dorit. Mă antrenez în continuare, dar cariera mea de jucător s-a terminat.”

Ionel Dănciulescu participă, vineri seară, la Gala Premiilor AFAN, eveniment care se desfășoară la un hotel din București.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!

Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL

Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el

Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB

Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă

Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat

BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…

ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției

Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…

Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt

A venit vestea teribilă despre Florin Piersic. Verdictul medicilor

Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO

Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal

Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?

Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri