Dănciulescu, despre plecările lui Curtean și Luchin: „Sunt două pierderi importante”

Restructurările au continuat la Dinamo și în această iarnă, Ionuț Negoiță alegând să se despartă de doi dintre jucătorii cu salariile cele mai mari. Alex Curtean și Srgian Luchin au luat drumul Bulgariei, unde au întregit legiunea fotbaliștilor trecuți prin Liga 1 de la Botev Plovdiv.
Dănciulescu, despre plecările lui Curtean și Luchin: "Sunt două pierderi importante"

Restructurările au continuat la Dinamo și în această iarnă, Ionuț Negoiță alegând să se despartă de doi dintre jucătorii cu salariile cele mai mari. Alex Curtean și Srgian Luchin au luat drumul Bulgariei, unde au întregit legiunea fotbaliștilor trecuți prin Liga 1 de la Botev Plovdiv.

Extrem de tranșant întotdeauna, Ionel Dănciulescu a recunoscut că aceste două plecări vor fi resimțite din plin de formația lui Soican, fiind greu de crezut că Dinamo are în acest moment la nivelul lotului variante la același nivel.

Sunt două pierderi importante pentru echipă, de ce să ascundem asta? Acum trebuie ca cei care îi vor înlocui să o facă foarte bine. Jucători avem, calitate au, timpul va demonstra dacă s-a făcut o alegere bună în ceea ce privește plecările celor doi„, a explicat team-managerul „câinilor” la DigiSport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]