Dănciulescu a marcat din nou, după două luni de secetă:** „Important e că am câștigat! Vom arăta altfel în retur!”

Dinamo s-a impus pe teren propriu în fața lui CS Turnu Severin, scor 4-2, după ce la pauză scorul era egal (1-1).
Dănciulescu a marcat din nou, după două luni de secetă:** "Important e că am câștigat! Vom arăta altfel în retur!"

Dinamo s-a impus pe teren propriu în fața lui CS Turnu Severin, scor 4-2, după ce la pauză scorul era egal (1-1).

Ionel Dănciulescu a marcat golul doi al dinamoviștilor, iar la finalul partidei s-a declarat mulțumit de faptul că el și colegii săi au revenit cu o victorie în Liga 1, după eliminarea din Cupa României.

Atacantul „câinilor” speră ca Dinamo să arate o altă față în 2013 și speră să încheie acest an cu două victorii.

Este o victorie muncită, după o perioadă mai puțin reușită. Mă refer la eliminarea din Cupa României. Important e că acum am câștigat, sper să ne revenim. Am început mai slab partida, am avut și noroc – ei au avut ocazii mari -, dar ne-am revenit la timp. A doua repriză a fost una bună, ne-am apropiat de multe ori de poarta Severinului. Suntem pe un loc care nu ne face cinste, însă, dacă vom învinge în cele două meciuri rămase în 2012, sunt convins că vom arăta altfel în retur. Urmează o perioadă de pregătire și sunt convins că Mister ne va încărca bine.

Ne gândim doar la fotbal, nu la discuțiile care se poartă între acționari.

Nu vreau să mai discut despre obiectiv, e prematur. Am câștigat un singur meci. Când vom reuși mai multe meciuri la rând, atunci discutăm„, a declarat Ionel Dănciulescu la Digi Sport, la finalul partidei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]