Dan Petrescu ar putea lipsi de la FCSB – CFR Cluj: „Sunt foarte obosit, dar și foarte bolnav!”. Ce a pățit antrenorul campioanei, după ce a petrecut și a înjurat Steaua

Redactor:
Andreea Visu
  • Publicat:

Dan Petrescu, antrenorul campioanei CFR Cluj, a susținut o conferință de presă premergătoare partidei cu FCSB și a anunțat că ar putea lipsi de la acest meci din cauza unor probleme medicale.

Partida dintre FCSB și CFR Cluj se va disputa duminică seară, la Buzău, de la ora 21:30, în cadrul ultimei etape din play-off-ul Ligii 1.

Înaintea acestei întâlniri, Dan Petrescu a anunțat că este posibil să nu stea pe banca tehnică la acest meci.

Dan Petrescu ar putea lipsi de la FCSB – CFR Cluj

Locul său ar putea fi luat de către Alin Minteuan, antrenorul secund al lui Dan Petrescu la CFR Cluj.

Dan Petrescu a explicat că are probleme de sănătate după ce a petrecut două nopți alături de jucătorii săi celebrând cel de-al cincilea titlu consecutiv al lui CFR Cluj.

„Mi-aș dori să fiu pe bancă la meci, dar deocamdată mă simt foarte rău. Dacă sănătatea e bună, cred că voi merge. Dacă nu, nu cred că are rost. Sunt foarte obosit, dar și foarte bolnav. Cred că nu sunt obișnuit cu nopțile pierdute petrecând. Am pierdut vreo două nopți, nu e ușor. Am un virus la gât, dar sper să mă fac bine pentru duminică”, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă.

Deși titlul s-a jucat și CFR Cluj a ridicat trofeul, Gigi Becali consideră că meciul din ultima etapă va decide cu adevărat campioana acestei ediții. Patronul lui FCSB susține că echipa sa va fi campioana morală a acestui sezon.

„Lasă, mă, că o să batem noi CFR la Buzău, iar noi dacă îi batem pe CFR o să fim campionii morali ai acestui campionat. Că nu luați voi titlul cu finul impotriva mea și goluri din ofsaid. Și o să le dau și o primă la jucătorii mei că să îi batem bine pe ăștia de la CFR”, a spus Gigi Becali, pentru ProSport.

Andreea Visu / Redactor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul animalelor de companie e explodat în România. Cu cât se vinde pe OLX o pisică British Shorthair
Prețul animalelor de companie e explodat în România. Cu cât se vinde pe OLX o pisică British Shorthair
Arabia Saudită, în stare de şoc: Şumudică a lăsat 12 morţi în urma sa, după ultimul meci!
Arabia Saudită, în stare de şoc: Şumudică a lăsat 12 morţi în urma sa, după ultimul meci!
Tempestini, obiectiv îndrăzneţ în Raliul Letoniei: să urce pe 2 în Campionatul European
Tempestini, obiectiv îndrăzneţ în Raliul Letoniei: să urce pe 2 în Campionatul European
Secretul din spatele succesului lui David Popovici: „A dat peste un antrenor care a crescut cu el, are 32 de ani!”
Secretul din spatele succesului lui David Popovici: „A dat peste un antrenor care a crescut cu el, are 32 de…
Cătălin Botezatu a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul crunt pus de medici
Cătălin Botezatu a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul crunt pus de medici
Efectele secundare ASCUNSE ale consumului de VIN! E știut de SECOLE de FRANCEZI!
Efectele secundare ASCUNSE ale consumului de VIN! E știut de SECOLE de FRANCEZI!
Orașul din România în care o garsonieră se vinde cu doar 4000 de euro. Singura problemă este că nu funcționează liftul
Orașul din România în care o garsonieră se vinde cu doar 4000 de euro. Singura problemă este că nu funcționează…
Veste șoc despre Putin! Nimeni nu știa asta despre liderul Rusiei
Veste șoc despre Putin! Nimeni nu știa asta despre liderul Rusiei
Ireal cât costă taxiul în Mamaia! Cursa, mai scumpă ca un bilet de avion
Ireal cât costă taxiul în Mamaia! Cursa, mai scumpă ca un bilet de avion
Singura înghețată care nu îngrașă, recomandată de Mihaela Bilic
Singura înghețată care nu îngrașă, recomandată de Mihaela Bilic
Dacă iubita ta are asta în telefon, sigur te înșală! Poți verifica rapid
Dacă iubita ta are asta în telefon, sigur te înșală! Poți verifica rapid
Un jucător online celebru şi-a anunţat moartea printr-un videoclip: Dacă vedeţi asta, sunt mort!
Un jucător online celebru şi-a anunţat moartea printr-un videoclip: Dacă vedeţi asta, sunt mort!
BANCUL ZILEI: Un tip căsătorit are o noapte nebună cu sexy-secretara: “Ia uite, dragă, ce mi-a făcut…”
BANCUL ZILEI: Un tip căsătorit are o noapte nebună cu sexy-secretara: “Ia uite, dragă, ce mi-a făcut…”
Cum i-au îndepărtat ucrainenii pe ruşi de pe Insula Şerpilor: „Pământul le ardea sub picioare” VIDEO
Cum i-au îndepărtat ucrainenii pe ruşi de pe Insula Şerpilor: „Pământul le ardea sub picioare” VIDEO
Cadoul șocant primit de fetița unei actrițe care a refuzat avansurile sexuale ale unui mare regizor
Cadoul șocant primit de fetița unei actrițe care a refuzat avansurile sexuale ale unui mare regizor
Avertisment șocant pentru toți românii: ”Închideți gazele și lumina!”. Ce se va întâmpla
Avertisment șocant pentru toți românii: ”Închideți gazele și lumina!”. Ce se va întâmpla
Hoții îți fură mașina în doar UN MINUT cu ajutorul acestei tehnici
Hoții îți fură mașina în doar UN MINUT cu ajutorul acestei tehnici
FOTO. Vica, în costum de baie animal print! Cum arată la 47 de ani fosta balerină
FOTO. Vica, în costum de baie animal print! Cum arată la 47 de ani fosta balerină
FOTO. Misha, într-o ipostază provocatoare! Fosta soție a lui Connect-R, ce apariție
FOTO. Misha, într-o ipostază provocatoare! Fosta soție a lui Connect-R, ce apariție