Dan Petrescu abia îl așteaptă pe Facundo Ferreyra la CFR Cluj: „Sper să fie adus cât mai repede”

Dan Petrescu abia îl așteaptă pe Facundo Ferreyra la CFR Cluj: „Sper să fie adus cât mai repede”
  • Publicat:

Dan Petrescu este nerăbdător să-l aibă sub comanda sa, la CFR Cluj, pe atacantul Facundo Ferreyra. Transferul argentinianului a fost amânat pentru câteva zile, însă nu se află în pericolul de a nu se mai perfecta.

Antrenorul din Gruia se plânge în continuare că nu are la dispoziție atacanți, iar acest aspect îi dă mari bătăi de cap inclusiv pentru meciul programat astăzi, la orele 18:00, pe teren propriu, cu Gaz Metan Mediaș.

Chiar și așa, „Bursucul” se așteaptă ca ceilalți jucători ofensivi pe care îi va introduce pe teren să facă diferență în joc, așa cum s-a întâmplat și în partida precedentă, cu UTA, disputat la Arad, în care Alex Chipciu a fost decisiv cu o execuție rară pentru Liga 1.

Dan Petrescu, nerăbdător să-l aibă la dispoziție pe Facundo Ferreyra, noul transfer de la CFR Cluj

Facundo Ferreyra a evoluat pentru Șahtior Donețk, fiind antrenat de Micea Lucescu, iar ulterior la Benfica și Espanyol. Vârful de 30 de ani se află liber de contract după ce în vară i-a expirat angajamentul cu Celta Vigo.

Transferul lui Facundo Ferreyra a fost anunțat în exclusivitate de ProSport.

„Trebuie să-i întrebați pe cei din club. Am înțeles că se fac toate eforturile ca să fie adus, restul… Sper să vină cât mai repede. Rezultatul de la vizita medicală e foarte bun. A fost o problemă mică, dar am înțeles că s-a rezolvat. Despre alte transferuri vorbim după acest meci”, a declarat Dan Petrescu la conferința de presă de dinaintea meciului cu Gaz Metan Mediaș.

Formația portugheză l-a cumpărat de la Șahtior Donețk în 2018. La clubul din Ucraina a avut parte de cea mai bună formă a carierei.

Facundo Ferreyra, pariul de 6 milioane de euro al lui Mircea Lucescu

Mircea Lucescu l-a adus argentinan în Europa în 2013, la 22 de ani, convingându-l pe Rinat Ahmetov să plătească 6 milioane de euro pe atacantul care juca la Velez Sarsfield și era golgheterul echipei, cu 13 goluri în 15 partide.

După 60 de goluri în 115 de meciuri pentru Șahtior, argentinianul a ajuns la Newcastle, dar nu a jucat niciun minut în Premier League. „Nu m-am putut adapta. Era un joc foarte fizic”, a explicat Ferreyra.

Golgheter al Ucrainei în 2018

Facundo Ferreyra are 44 de meciuri și 16 goluri în Europa League și Champions League și a bifat un Campionat Mondial U20 cu naționala Argentinei, unde a jucat alături de Lamela sau Tagliafico. A fost golgheterul Ucrainei în 2018 și a câștigat cu Șahtior 3 titluri, 3 cupe și o supercupă.

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Andreea Sasu este însărcinată. Tatăl copilului este un celebru milionar, cu care s-a împăcat după ce i-a iertat infidelităţile
Andreea Sasu este însărcinată. Tatăl copilului este un celebru milionar, cu care s-a împăcat după ce i-a iertat infidelităţile
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
SCAD PENSIILE. Românii care vor încasa o pensie mai mică: Dau cu minus
SCAD PENSIILE. Românii care vor încasa o pensie mai mică: Dau cu minus
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup