Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Dan Petrescu a renunțat la o clauză importantă din contract pentru a veni pe banca CFR-ului: „La început nu a vrut”

Dan Petrescu a renunțat la o clauză importantă din contract pentru a veni pe banca CFR-ului: „La început nu a vrut”

23 iun. 2017, 09:55, Fotbal Intern
Dan Petrescu a renunțat la o clauză importantă din contract pentru a veni pe banca CFR-ului: "La început nu a vrut"

CFR Cluj are ambiții mari în noul sezon sub comanda lui Dan Petrescu, antrenorul adus în locul lui Vasile Miriuță. Deși Petrescu era ca și dat antrenor în Gruia, acesta a tatonat terenul înainte de a lua decizia, Bogdan Mara recunoscând acest lucru.

„Bursucul” și-ar fi dorit o clauză în contract care i-ar fi permis să plece oricând în cazul unei oferte tentante. Omul din staff-ul tehnic al CFR-ului, Bogdan Mara, a recunoscut că cele două părți s-au înțeles în privința salariului, iar într-un final antrenorul a reununțat și la clauza eliberatorie: „Dan Petrescu nu are nicio clauză în contract. A fost o discuție la început, ce-i drept, dar la bani nu s-a negociat foarte mult. Asta a fost singura noastră condiție, ca să nu băgăm clauza eliberatorie. La început n-a vrut, dar, până la urmă, a acceptat să stea la noi doi ani de zile. Este vorba despre un proiect serios aici, pe care vrem să-l dezvoltăm și pentru asta avem nevoie de stabilitate la nivelul băncii tehnice”, a spus Bogdan Mara pentru DigiSport. 

  • 2 ani de contract are Petrescu cu CFR

Totuși, Mara a fost întrebat despre posibilitatea ca Dan Petrescu să părăsească CFR-ul în cazul unei oferte: „Rămâne totul la discuția dintre el și club, dar nu poate decide de unul singur pentru că nu are nicio clauză. Aici, repet, au stagnat discuțiile, de accea am și întârziat cu semnarea, dar până la urmă a acceptat. Va sta la CFR până la finalul contractului”, a adăugat Mara.  

Petrescu nu simte presiunea conducerii momentan, iar obiectivul stabilit a fost acela de a ajunge în play-off în primul an. CFR Cluj a trecut printr-o remaniere a lotului în această vară, iar tehnicianul din Gruia se va putea baza pe 11 jucători noi.

Veniri: 

  • Srdjan Luchin (31 de ani, fundaș central) de la Levski Sofia la CFR Cluj, liber de contract
  • Jeremy Bokila (28 de ani ,atacant) de la Akhisar Belediyespor la CFR Cluj, sub formă de împrumut
  • Paulo Vinicius (32 de ani, fundaș central) de la Apollon Limassol la CFR Cluj, liber de contract
  • Pelayo (26 de ani, mijlocaș central) de la Elche la CFR Cluj, liber de contract
  • Adi Rus (23 de ani, portar) de la „U” Cluj la CFR Cluj, liber de contract
  • Yasin Hamed (17 ani, mijlocaș dreapta) de la Pandurii Tg. Jiu la CFR Cluj, liber de contract
  • Alexandru Vlad (27 de ani, fundaș stânga) de la Dnepr la CFR Cluj, liber de contract
  • Ovidiu Hoban (34 de ani, mijlocaș defensiv) de la Hapoel Beer Sheva la CFR Cluj, liber de contract
  • Urko Vera (30 de ani, atacant) de la CD Mirandes la CFR Cluj, liber de contract
  • Marius Coman (20 de ani, atacant) de la Academica Clinceni la CFR Cluj, liber de contract
  • Sașa Balic (27 de ani, fundaș central) de la FC Sarajevo la CFR Cluj, liber de contract