Dan Nistor nu vrea să mai audă de Evian: „N-am jucat pentru că eram român”

Dan Nistor nu vrea să mai audă de Evian:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pandurii a obținut împrumutul lui Dan Nistor pentru partea a doua a sezonului din Liga 1. Rămași fără Marin Condescu, gorjenii își „recuperează” unul dintre cei mai valoroși jucători din ultimul timp.

Mijlocașul nu s-a adaptat în Franța și face come-back-ul în Liga 1, acolo unde speră să se claseze cu Pandurii pe un loc de cupe europene.

Nistor va avea la Pandurii același salariu pe care îl avea înainte să plece în Franța, diferența urmând să fie achitată de cei de la Evian.

„Mă bucur că am plecat. Cele șase luni în Franța mi-au lăsat un gust amar, au fost cele mai negre din viața mea. Nu mi s-a dat nicio șansă să joc, din cauză că sunt român. Dacă eram străin, poate îmi dădeau șanse.

Mă bucur că m-am întors la echipa care m-a aruncat la națioinală. Și sper ca din vară să merg la altă echipă”, a declarat Dan Nistor la revenirea în țară.

Dan Nistor a mai jucat la Pandurii în perioada 2010-2013

750 de mii de euro este cota lui Dan Nistor pe transfermarkt

6 meciuri (128 de minute) a jucat Dan Nistor în Ligue 1

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași

Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”

Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști

Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…

"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?

Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă

Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie

Regula care NU îți dă voie să circuli cu mașina. E OBLIGATORIU conform Codului Rutier din România

IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară

11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box

❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗

Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…