Dan Nistor îi amenință pe clujeni: „Vom vedea în play-off! Au avut mare, mare noroc!” Ce le promite fanilor olteni

Dan Nistor îi amenință pe clujeni:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Craiova – CFR Cluj 0-2 | Dan Nistor a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei lui Papură. Mijlocașul venit de la Dinamo s-a remarcat și la interviurile de după meci. „Olteanul” spune că doar norocul a făcut diferența în ultima partidă din sezonul regulat.

Arlauskis, senzațional la Craiova! „Dacă aveam stadionul și fanii de aici, aveam 13 puncte peste ei!” Presimțirea portarului pentru returul cu Sevilla

„Cred că am făcut un joc foarte bun, cei de la CFR au avut mare, mare noroc. Așa cred eu! Noi am atacat încontinuu, ei ne-au prins pe contraatac. Vom mai avea zece meciuri în play-off și vom vedea. Am pierdut toți, câștigăm toți”, a declarat Dan Nistor după meci.

Promisiune pentru suporteri

Dan Nistor le promite fanilor că vor câștiga toate meciurile în play-off. Fostul dinamovist crede că CFR Cluj a avut mare noroc

„Mai avem zece meciuri și trebuie să le câștigăm pe toate. Nu a fost nicio presiune, am avut posesie, nu am jucat minge lungă. Ei au avut lungă și pe a doua și asta a fost. Dacă ei nu aveau acest noroc, alta era soarta meciului. La Craiova toată lumea vrea să joci bine, e presiunea foarte mare. Vedem ce va fi, nu știu ce șanse avem la titlu”, a mai spus mijlocașul.

CFR Cluj își continuă marșul triumfal spre un nou titlu! Câștigă și la Craiova, 2-0, și se distanțează la 8 puncte de FCSB | VIDEO

ECHIPELE DE START:

Craiova: Pigliacelli – Ivan Martic, Bălașa, Cosic, Bancu – Nistor, Mateiu, Cicâldău – Mihăilă, Nițu, Andrei Ivan
Rezerve: Popescu, Bărbuț, Vătăjelu, Tiago, Ivanov, Koljic, Vlădoiu
Antrenor: Corneliu Papură

CFR Cluj: Arlauskis – Manea, Burca, Boli, Camora – Itu, Hoban, Djokovic – Chipciu, Rondon, Costache
Rezerve: Omrani, Țucudean, Petrila, Păun, Bordeianu, Cestor, Sandomierski
Antrenor: Dan Petrescu

Stadion: „Ion Oblemenco” / Arbitru: Marcel Bîrsan (București) / Asistenți: Ciprian Danșa (Satu Mare) și Mihai Marica (Bistrița)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Ungurii umilesc România. Pregătesc marea lovitură: Putem scrie istorie
Ungurii umilesc România. Pregătesc marea lovitură: Putem scrie istorie
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen