Dan Nistor, avertisment în direct pentru colegii săi: „Sita cerne! Noua față a lui Dinamo o veți vedea la vară”

Redactor:
Andrei Pal
Dan Nistor, avertisment în direct pentru colegii săi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a învins, vineri seară, pe FC Hermannstadt, scor 2-0, și a urcat, cel puțin pentru moment, pe primul loc în play-out. Căpitanul „câinilor” a spus din nou că este dezamăgit de locul în care a ajuns formația din „Ștefan cel Mare”, însă este convins că lucrurile se vor schimba din vară.

Nistor a acuzat relaxarea după golul de 2-0 a echipei sale și spune că se vor mai face numeroase mutări până la începutul sezonului viitor.

„Am făcut exact ce ne-a spus Nea Mircea, să batem fazele fixe bine. Meciul a început de la 2-0 pentru noi și în primele 15 minute s-a scris istoria meciului. Probabil ne-am relaxat un pic după 2-0, nu trebuia să facem acest lucru. Putea să ne coste pe final, dar ne bucurăm că s-a terminat cu bine.

Este o reconstrucție, dar cu siguranță vor mai pleca și vor mai veni jucători. Nu asta e fața lui Dinamo. Noua față o veți vedea la vară. Sita cerne! E normal. La Dinamo se doreșe performanță. Nu vrem să trăim ce s-a mai întâmplat anul trecut sau anul acesta”, a declarat Nistor, la DigiSport.

În urma acestui succes, Dinamo urcă pe primul loc în play-out, cu 22 de puncte. De partea cealaltă, Hermannstadt este pe 12, cu 17 puncte.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
"Uşa a zburat către mine!" Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați. Filmul exploziei care a…
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Momente dramatice la priveghiul lui Costel Corduneanu! Mama Stăpânului Moldovei a căzut din picioare!
Momente dramatice la priveghiul lui Costel Corduneanu! Mama Stăpânului Moldovei a căzut din picioare!
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
SIMONA HALEP a aflat informația chiar acum. Anunțul OFICIAL venit de la Federația de Tenis
SIMONA HALEP a aflat informația chiar acum. Anunțul OFICIAL venit de la Federația de Tenis
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz