Dan Alexa, nemulțumit după ce a pierdut la Mediaș: „Nu a fost o victorie meritată pentru Gaz Metan”

Dan Alexa, nemulțumit după ce a pierdut în fața lui Gaz Metan: "Nu a fost o victorie meritată pentru Gaz Metan Mediaș"
Dan Alexa, nemulțumit după ce a pierdut la Mediaș: "Nu a fost o victorie meritată pentru Gaz Metan"

Antrenorul Astrei Giurgiu, Dan Alexa (39 de ani), a vorbit, sâmbătă, despre partida dintre Gaz Metan Mediaș și Astra, din a cincea etapă a Ligii 1, partidă pierdută de echipa sa, cu scorul de 1-0.

Dan Alexa a vorbit, pentru DigiSport, despre faptul că nu a fost o victorie meritată pentru Gaz Metan și a contestat decizia arbitrului de pe final de meci când nu a acordat penalty la faultul comis asupra lui Valentin Gheorghe: „Nu a fost o victorie meritată pentru Mediaș. Am pus presiune pe cei de la Mediaș. Am avut penalty, clar, pe final de meci. Am pierdut un meci pe care nu meritam să-l pierdem”.

Tehnicianul Astrei a vorbit și despre accidentarea lui Denis Alibec: „Ne-a lipsit, pe final, Alibec. A ieșit plângând. Sper să nu fie nimic grav. E prea devreme să știm diagnosticul. A avut dureri mari”.

Preparatorul fizic, Ionuț Stănescu, aflat la cârma echipei Gaz Metan Mediaș, în lipsa lui Edi Iordănescu, a vorbit și el despre partida dintre Gaz Metan și Astra: „Suntem mulțumiți. Suntem printre echipele din fruntea clasamentului. Am reușit să marcăm în fiecare meci. Băieții au dat dovadă de caracter. Și-au dorit nespus victoria aceasta”.

Legat de controversa penalty-ului neacordat lui Valentin Gheorghe, Stănescu a spus: „Nu pot să comentez deciziile arbitrilor. Este posibil să fi fost penalty la Valentin Gheorghe”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]