Dan Alexa dă lovituri pe piața transferurilor. Constantin Nica și un fotbalist de la FCSB au ajuns la Dunărea Călărași

Redactor:
Daniel Anghel
Dan Alexa dă lovituri pe piața transferurilor. Constantin Nica și un fotbalist de la FCSB au ajuns la Dunărea Călărași
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Alexa (39 de ani) a fost la un pas de a-l înlocui pe Nicolae Dică la „cârma” celor de la FCSB, dar în locul său a fost preferat Mihai Teja, astfel că cel poreclit „Chirurgul” a rămas pe banca nou-promovatei Dunărea Călărași.

Fostul mijlocaș de la Dinamo și Rapid a reușit să își întărească echipa în această pauză de iarnă cu un jucător chiar de la FCSB. Digi Sport scrie că Daniel Benzar (21 de ani) a fost împrumutat până la finalul sezonului la echipa lui Alexa, astfel că acesta a ajuns la a treia echipă la care merge sub formă de împrumut, după Academica Clinceni și FC Voluntari.

Pe lângă fratele mai mic al lui Romario Benzar, Dan Alexa l-a convins să vină la Călărași și pe Constantin Nica, fostul fundaș al lui Dinamo rămas liber de contract. Nica a semnat o înțelegere pe șase luni, cu posibilitate de prelungire pe încă un an, urmând să primească 5.000 de euro pentru fiecare lună petrecută sub comanda „Chirurgului”.

Dunărea Călărași a încheiat anul 2018 cu șase înfrângeri consecutive în Liga 1. Ultima victorie a echipei lui Dan Alexa în campionatul intern a fost pe 15 septembrie, un 3-2 împotriva celor de la FC Botoșani. Două goluri a bifat Benzar în acest sezon pentru FCSB, cu Rudar Velenje în Europa League (4-0), respectiv cu Viitorul în campionat (4-1).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele