D’ale lui Șumudică :) | Astra e într-o situație grea, dar antrenorul are puterea să glumească: „Deplasarea la Târgu Mureș o plătesc eu”

D'ale lui Șumudică :) | Astra e într-o situație grea, dar antrenorul are puterea să glumească:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Situația în care a ajuns Astra Giurgiu, liderul la zi al Ligii 1, cu 30 de puncte după 14 puncte, capătă accente dramatice. Cu jucători neplătiți de mai bine de patru luni, Marius Șumudică își păstrează simțul umorului caracteristic și anunță, în glumă, că e gata să plătească deplasarea pe care echipa o va face la Târgu Mureș pentru meciul din etapa a 15-a.

„Avem un grup bun. Am găsit un grup extraordinar, format și din mulți străini. Mi-e jenă și mie să mă uit în ochii lor, știind cu ce probleme se confruntă. Intru în vestiar și ei stau cu capul în jos. Sunt probleme cu banii, nu și-au primit niciun ban în continuare.Zi de zi mă lovesc de fel de fel de probleme. Astăzi le-am dat liber jucătorilor, în condițiile în care nu trebuia sa le dau, pentru că sâmbătă am meci cu Târgu Mureș. Astăzi ar fi trebuit să facă recuperare cei care au jucat ieri și antrenament cei care n-au jucat. Deplasarea la Târgu Mureș o platesc eu”, a declarat Șumudică în cadrul emisiunii „Unșpe metri”, de la Sport Total FM, glumind pe seama situației financiare a echipei, într-un dialog savuros cu Radu Banciu.

Antrenorul Astrei, care în ultimul timp, date fiind problemele financiare ale echipei, a îndeplinit și funcția de psiholog, încercând în permanență să-și motiveze elevii, a vorbit pe larg și despre depunctarea care o așteaptă pe Astra în zilele următoare, pentru o datorie către mijlocașul cipriot Vincent Laban, plecat în această vară de la echipă: „Există și pericolul de a fi depunctați în această săptămână, din cauza unor litigii. Am înțeles că ar fi o datorie către Laban. Știu că trebuie plătită o sumă de 200.000 euro și ceva în zece zile. Banii de la UEFA au fost blocați din cauza datoriilor. Noi suntem într-o monitorizare de trei ani. Există și riscul de a ne scoate din cupele europene. Cu siguranță va veni o amendă și nu știu dacă vor fi virați banii de la UEFA”, a completat Șumudică.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen