Dacia Mioveni – CFR Cluj 0-0

Dacia Mioveni - CFR Cluj 0-0
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR nu a reușit decât un rezultat de egalitate la Mioveni, cu Dacia, scor 0-0, și pierde teren în lupta pentru titlu.

Partida a început cu o fază controversată, în primul minut Ruiz fiind blocat în careu de Stanca, dar Balaj nu a arătat punctul cu var. Miza întâlnirii, titlul pentru clujeni, evitarea retrogradării pentru cei de la Mioveni, și-a spus cuvântul, iar centralul Balaj a împărțit numeroase galbene pentru jucătorii celor două formații.

În minutul 35 R. Neagoe dejoacă pasul la offside al clujenilor, rămâne singur cu Stăncioiu, însă șutează slab și-i permite goalkeeperului ceferist să rețină.Cinci minute mai târziu, CFR dă replica prin Trică, șut din 10 metri, dar intervine salvator Stanca.

Repriza a doua a fost tot una echilibrată, cu multe faze pe contra ale celro două echipe. În final, cele două echipe au riscat totul, mai ales CFR, care a asediat poarta lui Stanca. Totuși, prima ocazie uriașă a reprizei secunde i-a aparținut lui Pol, care a scăpat spre poartă, dar a șutat slab din 8 metri. CFR încearcă lovitura decisivă, dar Fabbiani, intrat pe teren în minutul 73, "cap" puțin pe lângă poartă, în minutul 80, și Minteuan, în ultimul minut, șut peste din 19 metri, cu poarta goală, nu reușesc golul victoriei.

CFR nu obține decât un punct din confruntarea cu Dacia Mioveni, iar Steaua este din nou în pole-position în lupta pentru titlu. Cu două etape înainte de final, Steaua își permite chiar și un egal în derby-ul cu Dinamo, în condițiile unei victorii în Ghencea, cu Buzăul, în timp ce elevii lui Andone mai au de jucat cu Gloria Bistrița, acasă, și U Cluj, în deplasare.

Comentariul LIVE


Min. 90+3
Cristian Balaj pune capăt partidei. Clujenii au făcut astăzi un pas greșit în lupta pentru titlu.

Min. 90 Minteuan ratează o șansă uriașă pentru formația sa. Stanca ieșise greșit la marginea careului, iar Minteuan de la 19 metri a trimis cu poarta goală peste transversală

Min. 89 Ultima schimbare la gazde. A intrat A. Neagoe

Min. 83 Schimbare la Dacia Mioveni. A ieșit Savu și a intrat Trofin.

Min. 82
Fabbiabi primește cartonaș galben pentru proteste.


Min. 80
Replica oaspeților nu se lasă prea mult așteptată. Fabbiani reia cu capul din careul mic puțin pe lângă poarta gazdelor.


Min. 79
Cea mai mare ocazie a meciului a fost ratată de gazde prin Pol. Atacantul argeșean a scăpat singur spre poartă, după o combinație de toată frumusețea, însă a șutat defectuos de la 8 metri, pe lângă poarta lui Stăncioiu.


Min. 77
Ruiz reia cu capul din 8 metri, însă pe lângă poartă.


Min. 74
Schimbare la CFR. Dubarbier este înlocuit de Fabbiani


Min. 72
Baicu vede cartonașul galben.

Min. 69 Centrare periculoasă a lui Culio în careul gazdelor, însă Daouda intervine exact și îndepărtează balonul de poarta lui Stanca.

Min. 66
Trică încearcă să reia cu capul spre poartă din plonjon de la 14 metri, însă mingea este interceptată de un apărător al gazdelor.


Min. 60
Prima mutare făcută de Ioan Andone. Culio îi ia locul în garnitura clujeană lui Semedo.


Min. 56
Mureșan execută puternic, însă mingea îl lovește în cap pe Bratu, aflat în zid. Jucătorul gazdelor se prăbușește ca secerat. Bratu se ridică cu greu, dar poate continua meciul.


Min. 55
Durbarbier obține o lovitură liberă de la 20 de metri.


Min. 53 Semedo încearcă o pasă în adâncime, dar greșește serviciul.

Min. 51 Durbarbier cade spectaculos în careu după un duel cu Ghindeanu. Balaj lasă jocul să continue.

Min. 46
Meciul se reia la fluierul lui Cristian Balaj.

Min. 46
Prima schimbare a meciului o efectuează gazdele. Vladu a fost înlocuit de Pol.

Min. 46
Trică a fost avertizat cu cartonaș galben înaintea startului reprizei secunde.

Min. 45+3 Cristian Balaj pune capăt unei reprize cu puține ocazii de gol, asupra căreia și-a pus din plin amprenta miza celor 3 puncte aflate în joc. Cei mai buni jucători ai primei părți au fost fără îndoială cei doi portari, care au păstrat imaculată tabela de marcaj.


Min. 45+2
Leao îl încearcă și el, fără succes, pe Stanca cu un șut de la distanță.


Min. 45
Minteuan șutează de la 18 metri, fără probleme pentru Stanca.


Min. 43
Centrare bună a lui R. Neagoe în careul de 6 metri pentru I. Savu, însă Mureșan respinge cu capul din fața atacantului argeșean.


Min. 40
CFR Cluj egalează scorul în ceea ce privește ocaziile mari de gol. Trică a șutat din 10 metri la colțul scurt, însă Stanca intervine salvator.


Min. 39
Dubarbier intervine cu întârziere și îl faultează pe Ghindeanu


Min. 37
Tony este în pericol de a fi eliminat, după ce a protestat la o decizie a arbitrului. Cristian Balaj îl avertizează doar verbal pe fundașul oaspeților.


Min. 35
Cea mai mare ocazie de gol a partidei aparține gazdelor. R. Neagoe dejoacă pasul la offside al clujenilor, rămâne singur cu Stăncioiu, însă șutează slab permitându-i goalkeeperului ceferist să rețină.


Min. 34
Dubarbier pătrunde în careu pe partea stângă, încearcă să centreze însă mingea ajunge în brațele lui Stanca.


Min. 30 R. Neagoe ia o acțiune pe cont propriu, pătrunde în zonă centrală și șutează de la 30 de metri, însă mult peste poarta lui Stăncioiu.

Min. 28
Stăncioiu iese în afara careului și degajează în tribună din fața lui Bratu.


Min. 27
Daouda respinge în corner din fața lui Semedo.


Min. 22
Tony primește cartonaș galben


Min. 20
Trică execută o lovitură liberă de la 25 de metri, însă trimite direct în zid.

Min. 15
Oaspeții încearcă să creeze presiune în zona careului Daciei, însă nu reușesc să pună în pericol poarta lui Stanca.


Min. 7
Trică este faultat din spate de I. Voicu, iar apărătorul gazdelor este avertizat cu cartonaș galben.

Min. 6
I. Savu pleacă lansat pe partea dreaptă, însă Cadu intervine decis și trimite în afara terenului.

Min. 2
Două faulturi dure, câte unul de fiecare parte, "victime" fiind Tony și Bratu. Cristi Balaj încă nu scoate cartonașul galben.

Min. 1 Prima faza periculoasă a meciului aparține oaspeților. Diego Ruiz a pătruns singur în careu, dar Stanca îl blochează pe atacantul clujenilor.

Min. 1
Arbitrul Cristian Balaj a fluierat startul partidei.

Echipele de start

Dacia Mioveni: Stanca – Ghindeanu, Daouda, I. Voicu, Baicu – Olteanu, Murgan, Vladu, R. Neagoe – Bratu, Savu.
Rezerve: Răduță – Scarlatache, B. Stoica, Vrăjitoarea, Trofin, A. Neagoe, S. Pol.

CFR Cluj: Stăncioiu – Tony, Cadu, Mureșan, Panin – Semedo, Leao, Minteuan, Trică – Diego Ruiz, Dubarbier.
Rezerve: Èšurcaș – Dorsin, Galiassi, Peralta, Culio, Manuel Jose, Fabbiani.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…