„Dacă nu voi îndeplini obiectivele, voi fi demis”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Viorel Moldovan se află la prima experiență din viața sa ca antrenor principal, după ce în partea a doua a sezonului 2006-2007 a fost secundul lui Răzvan Lucescu la Rapid.

Ai preluat Vasluiul într-un moment dificil. Nu ți-e teamă?
Nici vorbă. Am găsit o echipă tristă, dar sunt convins că băieții se vor descătușa curând. Îmi doream foarte mult acest debut ca antrenor principal, iar la Vaslui am toate condițiile pentru a începe acestă carieră. Le-am spus jucătorilor că vor începe o nouă viață, o nouă eră, să uite ce s-a întâmplat până ieri și să perceapă ce va fi pe viitor.

Ai urmărit Vasluiul?

Sigur că da. A început foarte bine, dar pe parcurs s-au mai stins. Mă bucur că domnul Porumboiu a insistat și a reușit să mă determine să ajung la Vaslui. Va fi un debut important pentru mine, voi fi responsabil pentru ce mă va aștepta. Cred în potențialul echipei, sunt convins că vom face lucruri frumoase împreună. Sper să reușesc.

Ce le-a lipsit jucătorilor vasluieni în această perioadă?
Cred că, la un moment dat, a intervenit o automulțumire. Eu cred în potențialul acestei echipe. Sper să le aduc jucătorilor acel entuziasm în joc.

Poți duce echipa în Europa?

Nu mă sperie obiectivul pentru că altfel nu aș mai fi venit la Vaslui. Jucătorii trebuie să uite ce a fost până ieri și să se concentreze la ceea ce va fi de mâine încolo. Voi fi foarte exigent și cred că participarea într-o cupă europeană nu este o misiune imposibilă.

Ce se va întâmpla dacă nu vei îndeplini obiectivele?

Cred că voi demis. Știu că pe un antrenor îl țin rezultatele. Nimeni nu mai are răbdare în fotbalul de astăzi. Este clar asta.

Care sunt colaboratori tăi?

L-am păstrat pe Cristi Dulca. El va fi secundul meu. El știe deja jucătorii și, pentru a intra cât mai repede în rol, aveam mare nevoie de el. În scurt timp voi aduce un preparator fizic italian.

Ce clauze mai sunt?

Patronul echipei nu are dreptul să-i critice pe jucători în public. Asta e o clauză foarte importantă, ca și cea în ce privește transferurile pe care trebuie să le facem la echipă. Eu sunt cel care decid cine vine și cine pleacă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Ungaria a luat fața României. Ungurii ne-au umilit din nou
Ungaria a luat fața României. Ungurii ne-au umilit din nou
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele