„Dacă jucăm iar după ureche, o să pierdem și meciul cu Timișoara”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Sorin Cârțu, antrenorul lui Pandurii Târgu Jiu, a lăudat echipa Timișoarei, pe care o vede drept una foarte bine organizată de Gabi Balint, deși nu se poate ridica încă la valoarea celor din ‘Ștefan cel Mare’.

"Timișoara are o unitate ca echipă, sunt jucători masivi și exploatează mult acest lucru. Sunt jucători cu experiență acolo, nu sunt de calibrul celor de la Dinamo dar reprezintă așa o forță unitară și sunt bine structurați. Mi-ar plăcea să cred că jucătorii mei s-au atacat și de jocul slab făcut și de rezultat și că pe viitor, poate chiar acum la meciul cu Poli, să acționeze în consecință pentru a nu mai repeta aceleași greșeli", a explicat Cârțu la conferința de presă dinaintea meciului cu FC Timișoara.

Tehnicianul a mai adăugat și că cele trei puncte puse în joc sunt vitale echipei în lupta pentru evitarea retrogradării și că programul pe care echipa sa îl are în aceste prime șase etape ale returului nu vin deloc bine. "Dacă avem o evoluție bună și suntem frustrați de momente bune sau dacă ratăm foarte mult, dar jucăm frumos, nu ne supără și un egal. Dar dacă iar jucătorii dorm și joacă după ureche, atunci nu e bine. Noi nu avem voie să jucăm după ureche, pentru că la Dinamo am făcut asta și am pierdut. Dacă pierdem vom fi pe locuri retrogradabile. Suntem apăsați de asta și e normal. Pe poziția pe care suntem acum la ce ne putem gândi? De asta le spun mereu că sunt meciuri importante acestea. Noi am fost și prejudiciați și de program, e un program groaznic", a conchis Cârțu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Radu Mazăre, tătic pentru a doua oară! A dezvăluit sexul bebelușului + Ce nume a ales
Radu Mazăre, tătic pentru a doua oară! A dezvăluit sexul bebelușului + Ce nume a ales
Trei ani de contract pentru Ianis Stoica: salariu de 9.500 de euro lunar
Trei ani de contract pentru Ianis Stoica: salariu de 9.500 de euro lunar
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
Doliu cutremurător în România! A murit luni dimineață, la ora 6.00!
Doliu cutremurător în România! A murit luni dimineață, la ora 6.00!
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau să vă spun că Bulă...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau să vă spun că Bulă...
Raisa Maria, fetiţa de 2 ani şi 5 luni dispărută la Breasta, în Dolj, este de negăsit. De ieri, copila e căutată neîncetat
Raisa Maria, fetiţa de 2 ani şi 5 luni dispărută la Breasta, în Dolj, este de negăsit. De ieri, copila…
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Bărbatul care se va căsători cu fosta soţie a lui Cristi Borcea, emoţionat până la lacrimi: Regina sufletului meu
Bărbatul care se va căsători cu fosta soţie a lui Cristi Borcea, emoţionat până la lacrimi: Regina sufletului meu
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele declarații
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele declarații
Lege pentru românii care au casă la curte. Este interzis lângă gardul vecinului
Lege pentru românii care au casă la curte. Este interzis lângă gardul vecinului
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ianis Hagi, ultima reprezentație pentru Alaves. Românul se întoarce la Rangers cu un mare zero în dreptul său
Ianis Hagi, ultima reprezentație pentru Alaves. Românul se întoarce la Rangers cu un mare zero în dreptul său
Încă un sportiv român s-a calificat la Jocurile Olimpice Paris 2024
Încă un sportiv român s-a calificat la Jocurile Olimpice Paris 2024
2024: Motocultorul trebuie înregistrat la primărie? Cât e amenda pentru cei care nu respectă legea
2024: Motocultorul trebuie înregistrat la primărie? Cât e amenda pentru cei care nu respectă legea
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi la cuțite a pășit în fața altarului
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi la cuțite a pășit în…
×