Dacă Ionuț Lupescu spune asta despre Dinamo, înseamnă că e panică în Ștefan cel Mare. Care este singura „armă” a fostei sale echipe

Redactor:
Daniel Anghel
  • Publicat:
  • Actualizat:
Dacă Ionuț Lupescu spune asta despre Dinamo, înseamnă că e panică în Ștefan cel Mare. Care este singura

Fostul jucător al lui Dinamo și fostul oficial UEFA, Ionuț Lupescu (49 de ani), este reținut în ceea ce privește participarea fostului său club în play-off-ul Ligii 1 Betano de anul acesta.

Totuși, „Kaiserul” este încrezător în abilitățile noului antrenor al „câinilor” și fostului său coleg de la echipa din Ștefan cel Mare, Mircea Rednic: „Sincer, nu știu dacă Mircea Rednic o poate duce pe Dinamo în play-off. Dar, el e specialist în astfel de chestiuni. Face ce face, iar vinde jucători, cumpără și găsește el o soluție. Le doresc succes”, a spus Lupescu pentru Digisport.

Trei „mandate” a avut Lupescu ca jucător al lui Dinamo, între 1986 și 1990, între 1998 și 2000, respectiv între 2000 și 2001. Două titluri de campion și trei Cupe ale României a cucerit acesta în tricoul alb-roșu. Bayern Leverkusen, Borussia Monchengladbach, Bursaspor și Al-Hilal sunt celelalte echipe din CV-ul acestuia

Dinamo este pe locul 12 în Liga 1 Betano, cu 12 puncte după 12 etape, la șapte puncte distanță de Sepsi, ocupanta ultimului loc ce asigură prezența în play-off. U Craiova și Viitorul sunt, de asemenea, la egalitate cu formația antrenată de Eugen Neagoe. În primul meci al lui Mircea Rednic de la revenirea la pe banca tehnică a „câinilor”, Dinamo a remizat pe teren propriu cu Dunărea Călărași, scor 1-1.

Pe aceeași temă
Șoc în lumea interlopă! Temutul 'Valentino' a fost 'executat'

Olivia Steer, acuzată de antisemitism după ce a „întrebat“ pe Facebook dacă „evreii gazaţi la Auschwitz aveau comorbidităţi“

VIDEO Moment de confuzie după summitul SUA-Rusia de la Geneva. Biden i-a încurcat pe Trump şi Putin la conferinţa de presă

„In el am cea mai mare incredere!” Becali l-a adus inapoi la FCSB pe fotbalistul cu clauza de 500 de milioane de euro! Pustiul e al Anamariei Prodan

Serena Williams a fost surprinsă pe plajă, în costum de baie. Câte kilograme are sportiva

Ion Țiriac a spus de ce nu a vrut niciodată să se însoare cu Andreea Marin. Ce făcea aceasta în secret (EXCLUSIV)

ȘOC în showbiz! Oana Zăvoranu a încercat să se SINUCIDĂ. „Am fost resuscitată de mai multe echipe de medici”

Cine este Narcisa Birjaru, câştigătoarea sezonului 9 Chefi la cutiţe

Detalii absolut șocante! Cum a murit, de fapt, Ionel după ce a ucis-o pe Andreea în fața fetiței de 5 ani

O DRONĂ care a filmat prăbușirea cascadei Bigăr a scos la iveală ceva SUPRINZĂTOR

Zile de reduceri la eMAG. Produse interesante sau inedite disponibile acum la ofertă

Hipsterul din Liga I a 'înscris' la sexy-fiica unui mare fotbalist din Generația de Aur

Cu cine a plecat Ianis Hagi în vacanță. Elena, iubita oficială, a rămas acasă

SE SCHIMBĂ harta României! Zona care ar putea să se RUPĂ de țara noastră

Sfârşitul unei ere: Raiffeisen Bank România a făcut anunţul, după 19 ani

Are 22 de ani și va moșteni imperiul Apple. Cum arată Eve Jobs, fiica lui Steve Jobs

Puțini știu acest SECRET! Ce reprezintă, de fapt, punctele negre de pe parbriz

Cum arată Windows 11, noul sistem de operare care înlocuiește Windows 10

Gestul lui Ronaldo a fost imitat. Paul Pogba a dat la parte o sticlă de bere. Explicaţia gestului

BANCUL ZILEI – Femeile satisfăcute și afaceristul ingenios

UEFA a tăiat în carne vie după scandalul de la Bucureşti: Suspendare dictată după Austria - Macedonia de Nord

Motivul bizar pentru care nu se încheie nasturele de jos la sacou. Mulţi cred că e un mit, dar e adevărat!

Start la plajă! S-a dat proba costumelor de baie și avem cele mai HOT imagini

Momentul în care un BMW este rupt în două. Nicio șansă pentru cei doi ocupanți ai mașinii!

FOTO. Otniela, fosta vedetă de la PRO TV, apariție incendiară pe plajă! Și-a arătat complet corpul în costum de baie

FOTO. Imagini incendiare cu Ana Baniciu! Cum arată în costum de baie fata celebrului cântăreț Mircea Baniciu