„Dacă eram în Timișoara, ieșeam și eu în stradă!”

Cosmin Contra s-a arătat indignat de situația în care a ajuns fostul său club FC Timișoara. Fundașul spune că "un nimeni" a ajuns să terorizeze un oraș întreg și că ar fi fost alături de suporterii echipei în protestul acestora de aseară. "Sunt foarte dezamăgit de ce se întâmplă la Timișoara. Mă gândesc că acum câțiva ani când patron acolo era `marele` Zambon s-au întâmplat lucruri de genul: nu dădea de mâncare jucătorilor, atunci când aceștia își cereau salariile el le spunea să își trimită nevestele la "produs", și multe altele. E grav că a ajuns un nimeni din Italia să facă așa ceva. Să nu mai iasă la televizor și să spună că îi pare rău. Dacă eram în Timișoara ieșeam și eu în stradă aseară. Am avut o discuție cu Sandu și Lupescu și mi-au zis că nici lor nu li se pare normal, dar că trebuie să execute ordinele", a spus Contra la televiziunea gazetei.
"Dacă eram în Timișoara, ieșeam și eu în stradă!"

Cosmin Contra s-a arătat indignat de situația în care a ajuns fostul său club FC Timișoara. Fundașul spune că "un nimeni" a ajuns să terorizeze un oraș întreg și că ar fi fost alături de suporterii echipei în protestul acestora de aseară.

"Sunt foarte dezamăgit de ce se întâmplă la Timișoara. Mă gândesc că acum câțiva ani când patron acolo era `marele` Zambon s-au întâmplat lucruri de genul: nu dădea de mâncare jucătorilor, atunci când aceștia își cereau salariile el le spunea să își trimită nevestele la "produs", și multe altele. E grav că a ajuns un nimeni din Italia să facă așa ceva. Să nu mai iasă la televizor și să spună că îi pare rău. Dacă eram în Timișoara ieșeam și eu în stradă aseară. Am avut o discuție cu Sandu și Lupescu și mi-au zis că nici lor nu li se pare normal, dar că trebuie să execute ordinele", a spus Contra la televiziunea gazetei.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Salariul uriaș cerut de Guardiola pentru a deveni selecționerul Italiei
Mediafax
Câți bani încasează lunar pilotul care a doborât 3 drone rusești în 3 zile? Ce salarii oferă statul român persoanelor care pilotează avioane F-16
Cancan.ro
Pentagonul elaborează scenarii pentru o operațiune terestră de amploare în Iran pentru extragerea uraniului îmbogățit din țară
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Imagini cu Bianca Drăgușanu la plajă, în costum de baie. Cum arată în realitate, la 44 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El și ea la prima întâlnire: – Știi, eu sunt cam timid!
Râzi cu lacrimi
Astronomii ar fi descoperit primul satelit natural în afara sistemului nostru solar. Sau este ceva mai ciudat?
Descopera.ro
Mr. Pink, DAT AFARĂ cu scandal din Beverly Hills: 'A trebuit să facem evacuarea'
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Când se lansează EA SPORTS FC 27. Ce noutăți aduce ediția de anul acesta
Go4Games
VW Touareg a supraviețuit exploziei unei rachete balistice în Ucraina. SUV-ul a pornit și a plecat pe roți după atac
Promotor.ro