Cum își bate joc CS Universitatea Craiova de suporteri invocând noțiunea de „RESPECT”. Ce susținea clubul lui Rotaru în urmă cu șase zile despre Devis Mangia, înainte de demitere

Redactor:
Dan Mirea
Cum își bate joc CS Universitatea Craiova de suporteri invocând noțiunea de
  • Publicat:
  • Actualizat:

Devis Mangia nu mai e antrenorul lui U Craiova, începând de luni, 15 aprilie. Deși în urmă cu șase zile clubul susținea că are încredere în antrenorul italian, luni l-a demis de la cârma echipei din Oltenia. 

Citește și: Cine l-a înclouit pe Devis Mangia!

Pe 9 aprilie, U Craiova făcea un anunț public, „ca răspuns la speculațiile apărute în mass media în ultimele zile”. Clubul susținea că nu are de gând să-l schimbe pe italianul de pe bancă: „Ca răspuns la speculațiile apărute în mass media în ultimele zile, Universitatea Craiova face următoarele precizări:

Știința și-a clădit întreaga reconstrucție pe ceea ce am numi RESPECT. Respect pentru suporteri, pentru regiune, pentru colegii noștri, pentru oamenii cu care lucrăm. Ca atare, nu am luat nici măcar o secundă în considerare o eventuală schimbare a staff-ului, cu atât mai puțin să contactăm posibili înlocuitori. Universitatea Craiova este un club profesionist, care de-a lungul anilor credem că a demonstrat echilibru, seriozitate și o bună capacitate decizională. Și toate aceste valori în care credem și pe care le-am pus în aplicare n-au fost în zadar: datorită lor, Universitatea este un club stabil, bine organizat, poate singura echipă din Liga I cu bugetul asigurat până în iunie 2022, fără să mai aibă nevoie de vânzări de jucători sau de aportul acționarilor.

Obiectivul principal însă, este construcția unei echipe care în toamna următoare să reprezinte România în grupele unei competiții europene”, a transmis, printre altele, U Craiova prin intermediul paginii de Facebook. 

Devis Mangia a fost instalat la Craiova în vara anului 2017. A adus primul trofeu în Bănie după 25 de ani, Cupa României, acum un an. De asemenea, cu Mangia, Craiova a fost pentru prima dată pe podium, pe locul 3, după 23 de ani, la finalul stagiunii precedente.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…