„Cum am devenit spectator” VS „Mai multe garduri, mai puține steaguri!”** Două opinii contra și pentru fenomenul „ultras”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Opinia lui Lucian Lipovan: Cum am devenit spectator

Am stat ani la rând în peluză, am făcut deplasări, am inhalat fum și am aprins petarde. Acum prefer să stau în tribună, să cânt, să oftez, să aplaud. Unii ar spune că am îmbătrânit, ceea ce e adevărat, n-am descoperit secretul tinereții veșnice. Dar societatea a evoluat, în timp ce unii dintre spectatori au involuat.

Astăzi, pentru unii ultrași preocuparea principală nu e să încurajeze echipa, ci să înjure adversarul, eventual să-l și pocnească. Bannerele nu mai sunt neapărat inteligente, cât abjecte. Fumul e mai bun dacă a ars vreo tribună, iar petardele au destinație terenul. Îmi cer scuze față de adevărații ultrași care încă există, încerc să nu cad în capcana „ce bine era pe vremea mea, față de acum”, dar șansele fanilor adevărați sunt nule în fața celor care vin la meci ca să-l întrerupă.

De aceea devenim spectatori. Peste tot, în lumea civilizată, tribuna se adaptează noii realități. Lumea se bucură de fotbal și fără ultrași. Pe Stamford Bridge am fost rugat să mă așez imediat ce m-am ridicat de pe scaun, pe Old Trafford n-am auzit scandări rasiste, pe Santiago Bernabeu nu m-a verificat nimeni, dar tot n-am văzut aterizând ceva pe teren. Totuși, experiența a fost superbă. Sigur că sunt excepții și acolo, dar ele se (auto)elimină.

Motivele pentru care Florin Maxim nu a ajuns la FCSB: „Cea mai înțeleaptă decizie”

10:28

Paul Gascoigne a câștigat 20 de milioane de lire, dar a pierdut aproape tot! Drama care a rupt familia fostului star

10:22

Asta este tribuna astăzi, tinde spre un nou comportament. N-avem cum să nu ne adaptăm. Ce-i drept, o facem înaintea fotbalului sau stadioanelor. Din acest motiv, la Dinamo – Steaua, cu o echipă gazdă blazată și pe un stadion expirat, atmosfera a fost cea care a dezamăgit crunt. Dar direcția este clară: să facem stadioane, să construim echipe, iar atmosfera va reveni. Fără fumigene, petarde sau ultrași.

Opinia lui Cătălin Mureșanu: Mai multe garduri, mai puține steaguri

Stadionul a fost plin. Derby-ul a fost onorat. 15.000 de oameni au venit în „Groapă”. Totuși a lipsit ceva. Au lipsit steagurile, a lipsit ecoul, poate au lipsit și torțele atât de interzise, fumigenele atât de înecăcioase. Au lipsit și cântecele și poate de asta patosul a rămas exclusiv înjurăturilor. Spectatorii s-au ridicat de pe scaune și și-au încordat grumazul doar pentru blestemul adversarului.

Stadionul plin, stadionul fără glas, stadionul fără culoare. E la fel ca și cum ai merge la teatru încălțat cu adidașii de jogging. Luni, gardurile (mai multe ca la ultimul derby) au rămas goale. În peluze, fanaticii nu s-au mai identificat. Au făcut-o cei care au plătit biletul alături de codul numeric personal. Dar ei nu au putut cânta la fel, nu au adus culoare, nu au adus decibeli, nu au știut să-și calibreze vocile atunci când ai lor erau la pământ. Între garduri, în acele momente, s-au auzit fluierături, tribunele și peluzele au mârâit la greu, apoi au plecat. Luni, derby-ul a fost îmbrăcat cenușiu. Oare cum va fi următorul?