Culmea ironiei: Peseiro a fost plătit din banii de pe Boya!

Directorul general adjunct al FC Rapid, Grigore Sichitiu, a declarat că fostul tehnician al grupării giuleștene, portughezul Jose Peseiro, și-a primit banii conveniți în urma rezilierii contractului. Interesant este că antrenorul și-a încasat datoria ca urmare a transferului lui Boya la Grenoble, camerunezul care a fost exclus din lot de către portughez. "Astăzi au fost virați în contul domnului Peseiro banii pe care îi datoram. De asemenea, s-au rezolvat și problemele legate de restanțele către secunzii dânsului. Jose Peseiro a venit la București și a semnat o hârtie prin care certifică faptul că nu mai are niciun fel de pretenție financiară din partea Rapidului. Noi ne-am achitat toate obligațiile contractului față de dânsul și secunzii săi pe care le aveam până la data de 31 decembrie, așa cum am stabilit. Plata către domnul Peseiro a fost făcută din banii proveniți în urma transferului lui Pierre Boya la Grenoble. Îi mulțumim domnului Peseiro pentru ce a făcut la Rapid și mă bucur că ne-am despărțit prieteni", a spus Sichitiu. Antrenorul Jose Peseiro și-a reziliat, la începutul anului, contractul pe care îl avea cu FC Rapid. Peseiro și staff-ul său au acceptat să își primească salariile restante pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie, în valoare de 320.000 de euro.
Culmea ironiei: Peseiro a fost plătit din banii de pe Boya!

Directorul general adjunct al FC Rapid, Grigore Sichitiu, a declarat că fostul tehnician al grupării giuleștene, portughezul Jose Peseiro, și-a primit banii conveniți în urma rezilierii contractului. Interesant este că antrenorul și-a încasat datoria ca urmare a transferului lui Boya la Grenoble, camerunezul care a fost exclus din lot de către portughez.

"Astăzi au fost virați în contul domnului Peseiro banii pe care îi datoram. De asemenea, s-au rezolvat și problemele legate de restanțele către secunzii dânsului. Jose Peseiro a venit la București și a semnat o hârtie prin care certifică faptul că nu mai are niciun fel de pretenție financiară din partea Rapidului. Noi ne-am achitat toate obligațiile contractului față de dânsul și secunzii săi pe care le aveam până la data de 31 decembrie, așa cum am stabilit. Plata către domnul Peseiro a fost făcută din banii proveniți în urma transferului lui Pierre Boya la Grenoble. Îi mulțumim domnului Peseiro pentru ce a făcut la Rapid și mă bucur că ne-am despărțit prieteni", a spus Sichitiu.

Antrenorul Jose Peseiro și-a reziliat, la începutul anului, contractul pe care îl avea cu FC Rapid. Peseiro și staff-ul său au acceptat să își primească salariile restante pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie, în valoare de 320.000 de euro.

MEDIAFAX

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]