Culisele audierilor de la CNCD! Cum s-au apărat steliștii:** „Tatăl meu e de origine rromă” / „Eu nu reprezint Steaua”

Culisele audierilor de la CNCD! Cum s-au apărat steliștii:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

*Unul dintre managerii Stelei a spus că el nu reprezintă Steaua, în timp ce Gabi Safta a recunoscut că tatăl său e de origine rromă

Ședința, care a durat o oră, s-a remarcat prin ironiile unuia dintre managerii din Ghencea, dar și prin problemele suplimentare aduse de rapidiști. O decizie se va lua peste șapte zile

Ora 11:00, centrul însorit al Bucureștiului, undeva în apropiere de Cișmigiu. Consiliul Național de Combatere a Discriminării (CNCD) are sediul într-o clădire veche, așa cum sunt multe altele în zonă. Liftul e doar pentru două persoane, astfel încât părțile chemate ieri să-și spună părerea sau, după caz, să-și expună apărarea, nu s-au intersectat decât în sală. Constantin Zotta, președintele Rapidului, Dan Teodorescu, președintele Ligii Suporterilor Rapidiști, un reprezentat de la Partida Rromilor, unul dintre managerii Stelei și Gabi Safta, ultimii doi audiați ca reprezentanți ai roș-albaștrilor, au fost cei prezenți. Cei care au contat, de fapt. La prezidiu, Csaba Asztalos, șeful CNCD.

Ședința a fost pe alocuri plictisitoare, pe alocuri interesantă. Mai ales atunci când unul dintre managerii din Ghencea a luat cuvântul. „Eu nu am incitat la scandări rasiste”, și-a început el discursul.

Safta: „nu am cum să fiu rasist”

Sigur pe el, oficialul Stelei și-a arătat o singură dată punctul slab: s-a enervat în momentul în care a fost acuzat clar de rasism. „Nu înțelegeți că acei oameni îmi înjură familia la fiecare meci!?”. Mai mult, acesta s-a delimitat de Steaua, spunând că el vorbește în calitate de persoană privată! Comicul situației a venit de la Gabi Safta, cel care a dat tonul scandărilor de după meciul cu Rapid. „Am avut și vom avea mereu, boală pe țigani…”, a strigat Safta acum o săptămână. Ieri, însă, pe un ton mai mult decât resemnat a recunoscut franc: „N-am cum să fiu rasist, atât timp cât însuși tatăl meu e de origine rromă!”. Până la final, n-am mai remarcat decât lipsa unui calculator stricat, ce nu a primit cd-ul cu probele rapidiștilor, și plângerea acestora împotriva managerului Stelei, pe care l-au acuzat a imitat zborul unei ciori la finalul meciului. Pentru verdict, ne auzim săptămâna viitoare!

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×