George Ţucudean (24 de ani) nu a intrat în planurile lui Mirel Rădoi, antrenorul de la Steaua, şi a părăsit gruparea campioană, întorcându-se la echipa de la care fusese împrumutat, Charlton Athletic, formaţie din eşalonul doi valoric din Anglia.
”Sunt fericit, normal că sunt fericit că am semnat cu Steaua! Sunt sigur că voi fi primit bine, atât de colegi cât şi de fani. Vreau doar să muncesc şi să demonstrez că merit să joc”, spunea George Ţucudean, pe 30 ianuarie, în momentul în care s-a alăturat lotului Stelei.
Dacă pe parcursul sezonului trecut jucătorul născut în Arad s-a aflat în grupul preferaţilor lui Constantin Gâlcă, tehnician care a câştigat trei trofee cu Steaua, Rădoi a venit cu alte idei despre cum ar trebui asamblată o echipă competitivă. Şi, odată, cu întărirea compartimentului ofensiv prin sosirea lui Tade (CFR Cluj) şi Tudorie (Oţelul Galaţi), Rădoi a estimat că forţa atacului e asigurată. Trecut pe linie moartă de conducerea tehnică, fostul dinamovist a optat pentru a se antrena singur, prin parcuri, în Bucureşti, dar alegerea şefului de pe banca Stelei nu s-a dovedit a fi eficientă. Tade, Chipciu şi Tudorie s-au lipit de gol de la rar spre foarte rar, iar suporterii au început să-şi pună întrebări. Atacul bont al echipei l-a determinat pe Becali să susţină la finalul partidei cu ASA (1-1), de pe 15 august, că echipa ar avea nevoie de Ţucudean.
"Mâine îl readuc la echipă pe Ţucudean. E mult mai bun decât Tade. Îmi pare rău că l-am dat afară! Asta a fost comedie, n-a fost teatru, a fost comedie. N-am avut deloc caracter"
Gigi Becali
Cum a sintetizat antrenorul situaţia? "A fost alegerea lui", s-a rezumat să spună Rădoi în momentul în care a anunţat că Ţucudean e liber să plece, fără să ofere alte detalii. Povesteşte pentru ProSport un apropiat al echipei: "Rădoi a luat hotărârea şi alimentat de poziţia lui Becali. Când patronul ar fi trebuit să le plătească tuturor jucătorilor primele pentru câştigarea celui de-al treilea titlu consecutiv, atacantul a fost sărit din schemă. Şi Ţucudean n-a mai văzut niciun şfanţ". De altă părere a fost fostul marele arbitru Ion Crăciunescu. Fostul ecuson FIFA a propus o versiune interesantă în studioul Digisport, în momentul în care subiectul era despicat în patru. "Hai să vă spun eu ce s-a întâmplat cu adevărat. Ţucudean s-a luat în contre cu Rădoi şi imediat a fost dat afară. Eu nu vorbesc fără să ştiu! Fac această afirmaţie întrucât ştiu ce s-a întâmplat! Rădoi nu-l dădea afară pe Ţucudean dacă nu avea un motiv temeinic. E la mintea cocoşului!", a dezvăluit, la momentul respectiv, la Digisport, centralul finalei UCL din 1995.
Conform contractului, Ţucudean primea de la Charlton Athletic aproape 50.000 de euro pe lună, iar Steaua i-a plătit în perioada în care arădeanul era împrumutat în Ghencea circa un sfert din salariu, restul fiind completat de gruparea din Championship. Surprins de atitudinea celor de la Steaua, fostul atacant de la Dinamo a preferat să nu ia decizii la cald, şi-a oxigenat plămânii cu alergări uşoare prin Bucureşti şi a iniţiat un plan pentru a-şi recupera banii şi pentru a demonstra că are ultimul cuvânt de spus. Versiunea oficială a celor de la Steaua a fost centrată pe... recunoştinţă, pace, mulţumiri şi strângeri calde de mâini. "Fotbal Club Steaua Bucureşti anunţă că a ajuns la un acord pentru rezilierea pe cale amiabilă a contractelor lui George Ţucudean şi Gabriel Matei. Clubul nostru le mulţumeşte celor doi jucători pentru contribuţia adusă la obţinerea de trofee în ultimele sezoane şi le urează mult succes şi pe viitor", a fost textul comunicatului publicat pe siteul oficial al campioanei, redactat pe 7 septembrie.
Realitatea a fost însă alta. Povesteşte aceeaşi sursă. "Steaua a renunţat ca la o măsea stricată şi la Luchin, şi la Ţucudean, iar timişoreanul a plecat fără niciun ban. A vrut să joace, aşa a gândit el. E de apreciat. Ţucudean însă a vorbit cu Mircea Sandu, iar fostul preşedinte al FRF s-a dus personal să trateze cu cei de la Steaua. S-a întâlnit cu Valeriu Argăseală şi a reuşit să obţină pentru Ţucudean 70.000 de euro. Mircea Sandu e foarte abil în astfel de cazuri, iar Ţucudean a considerat că le-a dat o palmă celor de la Steaua prin obţinerea acestor bani". Ţucudean nu a vrut să renunţe la sumă pentru că înţelegerea cu Steaua se întindea pe doi ani şi jumătate, iar Becali mai avea restanţe la el.
CARTE DE VIZITĂ
Marius George ŢUCUDEAN
Născut: 30.04.1991 (Arad,AR)
Post: atacant
Debut: 01.04.2011, „U” Cluj – Dinamo 2-1
2010-11: Dinamo 10 2
2011-12: Dinamo 23 2
2012-13: Dinamo 18 6
2013-14: Dinamo 22 7
2014-15: Steaua 17 3
Total: 90 20
A cucerit un titlu, două cupe şi o supercupă
2008-09: UTA 14 6
2009-10: UTA 27 8
2010-11: UTA 12 8
Total: 53 22
În străinătate
2012-13: R Standard C Liège (1 Belgia) 11 0
2014-15: Charlton Athletic,London (2 Anglia) 20 2
Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.