Culio: „Vreau să plec!”

Redactor:
George Stan
Culio: „Vreau să plec!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Juan Culio și-a regăsit sub comanda lui Toni Conceicao pofta de fotbal, dar nu și-a pierdut-o nici pe cea de ducă. Argentinianul ia în calcul o despărțire de CFR Cluj la finalul sezonului, fiind tentat să joace în Rusia sau în Spania.

Venit de doi ani în Europa, din Chile, de la necunoscuta echipă de prima ligă Deportivo La Serena, Juan Emanuel Culio se gândește la o nouă provocare. La un salt spre un campionat în care să-și îmbunătățească jocul și palmaresul, dar și să-și umfle conturile. Mai mult, n-ar vrea să se plafoneze. „CFR Cluj a făcut totul pentru mine, în primul rând m-a adus în Europa, și nu voi uita niciodată acest lucru. Vreau însă să plec la un club mai mare, să încerc și altceva. După finala Cupei României, pe care e musai să o câștigăm, voi vorbi cu șefii și le voi spune despre planurile mele”, a mărturisit ieri Culio, care știe și unde ar vrea să ajungă. „Mi-ar plăcea să joc în Spania sau în Rusia. Cred că sunt campionate care mi s-ar potrivi. Dacă n-am ajuns în iarnă în Rusia, la Rubin Kazan, fiindcă s-au cerut mulți bani pe mine, am auzit că vreo patru milioane de euro, poate acum, în vară, am mai mult noroc”, a adăugat argentinianul. Fostul zidar din Mercedes și-a făcut și un plan de rezervă, în caz că ghinionul îi va rânji din nou. „Dacă nu mă voi transfera, nu-i niciun bai. Rămân la Cluj, fiindcă mă simt bine aici, dar voi cere conducerii să-mi mărească salariul. Cred că merit, fiindcă de când am venit aici am dat totul pentru acest club, m-am dedicat sută la sută obiectivelor cerute de șefi”, a încheiat Culio.

"Dacă în retur nu făceam pași greșiți cu echipele mici, acum ne băteam și noi pentru titlu"
Culio, mijlocaș CFR Cluj

2 goluri a marcat Culio pentru CFR Cluj în Liga Campionilor, chiar în partida de debut de la Roma


Prețuri între 20 și 30 de lei la finala Cupei

FRF a anunțat prețul biletelor pentru finala Cupei României de pe 13 iunie, dintre CFR Cluj și FC Timișoara. Fanii celor două echipe care vor să-și încurajeze favoriții vor fi nevoiți să scoată din buzunar între 20 și 30 de lei pentru un tichet ce permite accesul pe stadionul din Târgu Jiu. Biletele vor fi puse în vânzare în săptămâna premergătoare finalei.

Kone, dorit de Everton și Celtic

Atacantul ivorian este monitorizat de Everton, club care dorește să-l transfere din vară în schimbul a 3 milioane de lire sterline, conform goal.com. „Premier League este o atracție pentru orice jucător. Everton? Dacă chiar mă vor, o să-i rog pe cei de la CFR să-i asculte”, a spus Kone pentru presa din Albion, care susține că și Celtic îl curtează.

 

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Anunț despre CARNEA DE PUI din magazine. Producătorii au spus care este ADEVĂRUL, de fapt
Anunț despre CARNEA DE PUI din magazine. Producătorii au spus care este ADEVĂRUL, de fapt
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup