Cu ochii pe Tameș

Redactor:
Daniel Lup
Cu ochii pe Tameș
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa lui Paszkany s-a interesat de situația mijlocașului de 30
de ani și acesta ar putea veni în Gruia începând din iarnă, în
condițiile în care transferul lui Alex Păcurar stă în cumpănă, iar
Sixto Peralta ar putea pleca.

După ce au renunțat la serviciile lui Trică, clujenii caută de zor
un mijlocaș de creație. Pe acest post, CFR îi mai are doar pe
Peralta și Culio, care însă pare să se simtă mai bine pe benzile
laterale. Primul este însă pe picior de plecare de la CFR, salariul
său de 375.000 de euro pe an fiind un impediment în păstrarea sa la
Cluj. În aceste condiții, conducătorii din Gruia s-au reorientat
către un mijlocaș ofensiv mai ieftin din România. Alex Păcurar a
fost prima țintă, dar jucătorul „pandurilor” cere 200.000 de euro
la semnătură, sumă considerată prohibitivă de oficialii CFR-ului.
Pe lista cu posibile achiziții a clujenilor a apărut recent și
numele lui Iulian Tameș. Jucătorul lui FC Argeș, de care s-au
interesat și rivalii de la „U” Cluj, ar putea ajunge în Gruia,
chiar din acest retur. Conducătorii CFR-ului au tatonat deja pista
Tameș și s-au interesat de situația mijlocașului. Au aflat că are
probleme financiare la echipa piteșteană și că din ianuarie va
intra în ultimele șase luni de contract.

12 mii de
euro este salariul lunar al lui Tameș la FC Argeș

„La iarnă vor pleca jucătorii care au evoluat mai puțin în acest
sezon. Vor fi schimbări mari în lot”, Iuliu Mureșan, președinte CFR
Cluj

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele