Cu ei atacă Supercupa!** ProSport a aflat primul 11 al Stelei din meciul cu Oțelul! Tatu și Rusescu, în atacul lui Levi

Cu ei atacă Supercupa!** ProSport a aflat primul 11 al Stelei din meciul cu Oțelul! Tatu și Rusescu, în atacul lui Levi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Supercupa României e mai aproape de steliști decât ar arăta cei
1.400 de kilometri de pe hartă, atât cât măsoară distanța dintre
Velden și Piatra-Neamț. Roș-albaștrii sunt bine montați de Levi și
de Mihai Stoica să câștige un nou trofeu după cel cucerit la Brașov
cu Olăroiu.
Roni Levi vrea să pună mâna pe primul trofeu al său în România. Iar
meciul cu Oțelul, de duminică, e un bun prilej pentru el de a-și
realiza primul obiectiv.

În cantonamentul de la Velden, unde sunt cazați steliștii, se
vorbește numai de Supercupa României. Cât de mult își dorește Levi
să debuteze cu dreptul? Păi e de ajuns să-l vezi pe Tărărușanu cum
se pregătește să recupereze antrenamentele pe care le-a pierdut cât
timp a fost accidentat. Și când colegii lui aveau liber, el mergea
la teren cu Eugen Nae.

Martinovic, fundaș
dreapta

În mod normal, Stanca ar fi putut face față fără probleme, mai ales
că a apărat bine în ultimele două partide, dar israelianul vrea să
joace contra Oțelului cu tot ce are mai bun. Vorbele lui Tătărușanu
nu lasă loc de interpretări: ,,Sunt apt 100% să joc în Supercupă.
Vrem trofee cât mai multe. Chiar dacă pentru mine nu a fost un
stagiu de pregătire prea bun pentru că m-am accidentat, vreau să
recuperez până la meciul cu Oțelul antrenamentele pierdute”, a
punctat Tătărușanu. Problema portarului pare rezolvată, dar cine va
fi fundaș dreapta, pentru că acum și Gabi Matei e apt? Levi nu va
risca nici aici. Și va merge pe mâna experimentatului Martinovic.
Iar MM e de acord cu el. Restul primului „11” e ușor de anticipat.
„Supercupa e foarte importantă, pentru că în cinci ani nu s-a luat
decât un trofeu, Cupa României, în vara asta. Va fi un meci
atractiv și nu există favorită”, a adăugat și Mihai Stoica.

Levi a
pierdut Supercupa cu Urziceniul

Managerul stelist are amintiri nu tocmai plăcute din astfel de
meciuri. Dacă îi spui că tot în formula cu Levi el și Urziceniul au
mai pierdut o Supercupă, el îți dă imediat replica: „Nu, în formula
cu Marius Avram la centru. A refuzat să-l elimine pe Gabi Mureșan
în prelungiri, când noi conduceam cu 2-1, și nu cred că erau
probleme ca noi să terminăm atunci învingători. Am mai pierdut o
Supercupă cu Urziceni pe mâna lui Georgian Ionescu. Acum nu cred că
vor fi probleme, pentru că va arbitra Robert Dumitru. Îl consider
unul dintre cei mai buni arbitri din România. Deci alegerea e
justificată”, a afirmat ieri MM.

De ce
n-a mai jucat Steaua cu Ajax și Hajduk

Bursaspor, echipă pe care Steaua a învins-o cu 1-0, a reprezentat
cel mai tare adversar pentru roș-albaștri aici în Austria. Ajax și
Hajduk Split erau programate a fi întâlnite în această perioadă,
dar testele s-au anulat. „Nu am renunțaț la niciun amical. Nu s-au
mai jucat pentru că unii nu au avut bani să ajungă aici, iar alții
și-au schimbat programul. Nu am pățit la fel și cu Urziceni când am
fost în Scoția? Trebuia să jucăm cu Rangers și Celtic, dar am
evoluat contra echipei a doua a lui Celtic, iar Rangers ne-a
anunțat că a schimbat programul. Bine că i-am întâlnit în Ligă.
Atunci nu mai aveau cum să schimbe ceva”, a spus, ironic, MM.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele