Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » „Cu Dinamo am făcut cel mai slab meci din ultimii doi ani!”

„Cu Dinamo am făcut cel mai slab meci din ultimii doi ani!”

Președintele celor de la CFR Cluj Napoca, Iuliu Mureșan, s-a arătat dezamăgit de evoluția echipei sale în meciul pierdut contra lui Dinamo. Oficialul din Gruia a declarat că meciul cu Dinamo a fost cel mai slab făcut de CFR Cluj în ultimii doi ani, făcându-se niște greșeli inadmisibile. De asemenea, Mureșan s-a arătat dezamăgit de atmosfera dezolantă de pe stadion. Conform președintelui cfr-ist, Trică este sub contract cu fosta campioană, neputând semna cu Pandurii. "Cel mai slab al nostru din ultimii doi ani, am făcut niște greșeli pe care le-am plătit. A fost un meci slab și Dinamo a jucat prost, mai slab ca noi chiar. Trică nu a semnat cu Pandurii, pentru că este sub contract sub noi. Suntem obligați să câștigăm următoarele două partide, pentru a ne califica în grupele Europa League și apoi pentru a reveni în lupta pentru campionat. N-a fost atmosferă de derby, nici jocul, a fost un joc slab. Suporterii ar trebui să plătească ei, nu cluburile. Dacă și clubul a greșit printr-o organizare defectuoasă atunci să plătească", a spus Mureșan la gsp tv.
24 aug. 2009, 16:52, Fotbal Intern
"Cu Dinamo am făcut cel mai slab meci din ultimii doi ani!"

Președintele celor de la CFR Cluj Napoca, Iuliu Mureșan, s-a arătat dezamăgit de evoluția echipei sale în meciul pierdut contra lui Dinamo. Oficialul din Gruia a declarat că meciul cu Dinamo a fost cel mai slab făcut de CFR Cluj în ultimii doi ani, făcându-se niște greșeli inadmisibile. De asemenea, Mureșan s-a arătat dezamăgit de atmosfera dezolantă de pe stadion. Conform președintelui cfr-ist, Trică este sub contract cu fosta campioană, neputând semna cu Pandurii.

"Cel mai slab al nostru din ultimii doi ani, am făcut niște greșeli pe care le-am plătit. A fost un meci slab și Dinamo a jucat prost, mai slab ca noi chiar. Trică nu a semnat cu Pandurii, pentru că este sub contract sub noi. Suntem obligați să câștigăm următoarele două partide, pentru a ne califica în grupele Europa League și apoi pentru a reveni în lupta pentru campionat. N-a fost atmosferă de derby, nici jocul, a fost un joc slab. Suporterii ar trebui să plătească ei, nu cluburile. Dacă și clubul a greșit printr-o organizare defectuoasă atunci să plătească", a spus Mureșan la gsp tv.
Â