Cu Danciu până în 2013!** Șefii lui Dinamo i-au prelungit contractul, atacantul se lasă de fotbal cel mai devreme la 36 de ani

Cu Danciu până în 2013!** Șefii lui Dinamo i-au prelungit contractul, atacantul se lasă de fotbal cel mai devreme la 36 de ani
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionel Dănciulescu se va lupta cu recordurile tot din tricoul lui Dinamo. Aflat în ultimele șase luni de contract, „Corbul” a ajuns la un acord cu acționarii din „Ștefan cel Mare”, iar zilele viitoare își va prelungi înțelegerea cu încă un sezon.

Ionel Dănciulescu are 35 de ani și două luni și nu a declarat niciodată că vrea să-și pună ghetele în cui. Mai mult, de fiecare dată când a fost nevoit să răspundă la această întrebare, atacantul a fost ferm: „Mai joc, mă simt în formă”. În această afirmație, până de curând, a existat însă și o necunoscută. La ce echipă își va continua „Danciu” cariera? Dinamo nu îi propusese un nou contract și, în unele momente, chiar atacantul s-a întrebat dacă mai este dorit în „Groapă”. Iar răspunsul a venit zilele acestea. Dănciulescu va fi „câine” până în vara lui 2013. Adică până la 36 de ani și jumătate.

Aflat pe lista fotbaliștilor care își termină angajamentul în vară, cu Bogdan Pătrașcu, Djakaridja Kone, Marius Niculae, Dorel Stoica și Liviu Ganea, „Corbul” a purtat mai multe discuții pentru prelungire încă înainte de plecarea în Antalya. S-a pus de acord cu Nicolae Badea asupra noului angajament, iar acum, în Turcia, a avut o ultimă rundă de negocieri cu Cristi Borcea. A acceptat, iar zilele următoare va semna noua înțelegere, fie în cantonament, fie la revenirea din Turcia.

Giggs, modelul lui Dănciulescu
Întâmplător, Ryan Giggs, un alt bătrân al fotbalului, și-a prelungit ieri contractul cu Manchester United. Ajuns ls 38 de ani, pe care i-a împlinit în noiembrie anul trecut, mijlocașul galez va juca până în vara lui 2013 pentru echipa lui Sir Alex Ferguson. Interesant este că „diavolii roșii” sunt preferații lui Dănciulescu, iar Giggs un model al dinamovistului.

Am reușit să obținem și acordurile lui Niculae, Kone și Cătălin Munteanu pentru a semna noi contracte cu Dinamo. Liviu Ganea e singurul care nu vrea să mai continue la Dinamo
Nicolae Badea, președinte CA Dinamo

Da, nu este niciun secret. Am vorbit cu domnul Badea, am discutat și cu Cristi (n.r. – Borcea) și ne-am înțeles. O să semnez în curând, ori aici în Turcia, ori la revenirea în țară
Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo

202 goluri a marcat Dănciulescu în carieră în Liga I, dintre care 140 pentru Dinamo

468 de meciuri a strâns atacantul în Liga I. A jucat pentru Electroputere, Dinamo și Steaua

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele